Monitorul de Botosani
B otoșăneanul Da- niel Câșlariu a fost premiat în cadrul Galei ,,România ești TU”. Evenimentul se află la cea de a treia ediție și s-a desfășurat la Palatul Parlamentului, la sfârșitul lunii martie. Acțiunile umanitare din ultimii cinci ani - con- struirea a 14 locuințe pen- tru familii aflate în situații critice, organizarea cam- paniei ,,5.000 de zâmbe- te”, ajutorarea sinistrați- lor de la Galați și a refu- giaţilor ucraineni, dar și implicarea în dezvoltarea culturală și educațională a comunității - au dus la înmânarea diplomei de excelență pentru eforturi- le sale în sprijinul comu- nității. ,,Acest titlu este o motivație pentru mine să continui ceea ce fac și un plus de imagine pentru Botoșani” , a declarat Daniel Câșlariu, preșe- dintele Asociației Grup Civic Botoșani. În cadrul evenimentu- lui de la București au fost și invitați precum: actorul Toma Cuzin (Firicel în serialul ,,Las Ferbinți’), cântărețul CONNECT-R și Viorica Dăncilă, fost premier al României. Daniel Câșlariu a povestit şi despre preze- nța medicului Leon Dănăilă născut la Dara- bani, premiat la rândul său în cadrul galei. ,,Domnul doctor Leon Dănăilă a fost premiat în cadrul acestei gale, expe- riența fiind una extraordi- nară și emoționantă pen- tru mine. Eu doar am visat să îl văd pe domnul neurochirurg Leon Dănăilă. Am avut ocazia să vorbesc cu dumnealui și a fost foarte bucuros să afle că sunt din Botoșani, m-a felicitat pentru ceea ce fac și m-a invitat la Darabani să-i vizitez muzeul”, a mai spus Daniel Câșlariu. MONITORUL de BOTOŞANI VINERI, 4 APRILIE 2025 16 LOCAL Sâmbătă Duminică 9 o C 19 o C 0 o C 18 o C -2 o C 3 o C conform weather.com Vremea va fi caldă. Pe timpul zilei cerul va fi parţial noros, iar vântul va sufla slab la moderat din NV. Soarele r\sare 6:45AM Soarele apune 7:47PM Politică după afaceri. Sau invers Liberalul Costel, fost șăf la peneleul din Botșeni și fost deputat a reintrat iar în biznis cu mobilă, că tot mai avea una- alta pe acolo. Că tot era vorba să-l pună președintele Valeriu ba consul, ba șef pe la vreo agenție, dacă a văzut că nu se întâmplă, și-a luat omul soarta în mâini, ceea ce e lăudabil, că acu are famelie tână- ră și viața trece. Drept pentru care s-a apucat serios de afa- ceri, că dacă-i rămâ- ne mobilă nu e pro- blemă, are vreo trei case de mobilat, este loc pentru toate. Acuma, după ce face niște bani din afa- ceri, poate ajunge și consul sau ce-o mai vrea el, că altfel se aranjează astrele când ai banu' pe tine. Șansele sunt bune, iar ca să vedem ce influență mai are Costel în peneleu trebe doar să aștep- tăm un pic să treacă alegerile și după aia să vedem câte primă- rii se mobilează de la magazinul lui Costel. Că unde e calitate, nu ne mai uităm la bani, știi ce zic. Puls Van Gogh – Ce știți despre Vincent van Gogh? – Și-a tăiat o ure- che… – Și altceva? – Altceva… nu și- a mai tăiat! Bancul zilei Altă schimbare Când s-a întors din armată Nu a mai găsit-o fată; Azi, alt șoc l-a dărâmat: A găsit-o, dar ... băiat! -Dumitru MONACU Epigrama zilei LOTO 6/49 NOROC 49, 37, 46, 8, 42, 17 Report cat. I: 803.670,00 lei Report cat. I: 12.097.047,78 lei 6391575 Luciana Buliga, con- silier județean liberal în Botoșani, a fost numită vicepreședinte al Age- nției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor. Decizia a fost semnată ieri de pre- mierul Marcel Ciolacu, iar noua funcție are rang de subsecretar de stat. Odată cu această numire, Buliga va renu- nța la mandatul de con- silier județean pentru a prelua atribuțiile din noua sa poziție. Luciana Buliga este absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie și conduce un lanț de farmacii în județul Botoșani. A intrat în politică anul trecut, iar în toamna lui 2024 a candidat pe listele Parti- dului Național Liberal pentru un loc în Camera Deputaților. Numirea sa în fruntea agenției vine într-un moment în care politici- le privind combaterea consumului de droguri și tratamentul adicțiilor sunt subiecte intens dez- bătute la nivel național. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Luci ana Buliga devine subsecretar de stat Luciana Buliga a fost numită vicepreședinte al Agenţiei Naţionale pentru Politici și Coordonare în Dome- niul Drogurilor și al Adicţiilor Daniel Câșlariu premiat la o gală naţională Botoşăneanul Daniel Câșlariu, care s-a remarcat prin acţiuni umanitare, a fost premiat recent la Palatul Parlamentului. -Mădălina MIHAI La acelaşi eveniment a fost premiat şi neurochirur- gul botoşănean Leon Dănăilă, care l-a felicitat pe Daniel Câșlariu pentru activitatea sa
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=