Monitorul de Botosani
W eekendul trecut a fost unul plin pentru polițiștii botoșăneni, care au des- fășurat nu mai puțin de 17 acțiuni punctuale, alături de jandarmi, în cadrul operațiunii „Blocada”. Forțele de ordine au inter- venit la peste 100 de eve- nimente, majoritatea semnalate prin apeluri la 112. Bilanțul acestor acțiuni a însemnat peste 600 de sancțiuni contravenționa- le, totalul amenzilor apli- cate depășind 373.000 de lei. Cele mai multe dintre acestea au fost aplicate pentru abateri de la regu- lile de circulație și pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială. Totodată, polițiștii au reținut 49 de permise de conducere și 26 de certifi- cate de înmatriculare. Fără permis, dar la volan Neregulile grave în tra- fic nu au lipsit. Pe 1 mar- tie, polițiștii din Darabani au oprit, pe DN 24C, în comuna Rădăuți Prut, un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din localitate. Verificările au scos la iveală că acesta nu deținea permis de condu- cere pentru nicio catego- rie de vehicule. Mai mult, autovehiculul nu avea asigurare obligatorie și nici inspecție tehnică periodică valabilă. Poliți- știi au deschis un dosar penal pentru conducere fără permis. Un caz oarecum ase- mănător a fost înregistrat în aceeași zi în comuna Dobârceni. Polițiștii de la Secția Rurală Ștefănești au oprit pentru control un tânăr de 30 de ani, care conducea pe DJ 294B. Acesta avea dreptul de a conduce suspendat din luna ianuarie a acestui an. Și în acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducere fără permis. Transport i legal de lemne Tot pe 1 martie, poliți- știi din Darabani au des- coperit un alt tip de ilega- litate. Pe un drum din comuna Havârna, aceștia au oprit o autoutilitară condusă de un bărbat din Hilișeu Horia, care trans- porta material lemnos. Verificările au arătat că acesta nu deținea docu- mente legale pentru trans- portul a peste un metru cub de lemn. Ca urmare, şoferul a fost amendat cu 1.000 de lei, iar întreaga cantitate de lemne a fost confiscată. MONITORUL de BOTOŞANI MARŢI, 4 MARTIE 2025 7 LOCAL Sfântul Gherasim de la Iordan A trăit în secolul al VII-lea. După ce s-a călugărit, s-a retras în pustiul Tebaidei, unde a întemeiat un așeză- mânt monahal, prezent și în zilele noastre. Atât de mult s-a împărtășit de viaţa dumnezeiască, încât și fiarele săl- batice i se supuneau. Din scrierea vie- ții sale aflăm că într-o zi, pe când mer- gea prin pustia Iordanului, a întâlnit un leu fioros care răgea cumplit din cauză că îi intrase în labă un spin. Sfântul Gherasim îi scoate spinul și din acel moment leul nu-l mai părăsește pe Cuvios, îl urmează pretutindeni, ca un adevărat ucenic. În acel timp, la mănăstire, Părinții aveau un catâr cu ajutorul căruia adu- ceau apa de la râul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu să îl păzească pe catâr. Leul îndeplinea cu bucurie această sarcină. Însă, într-o zi, leul s-a depărtat cam mult de catâr și a ador- mit. Câțiva negustori, trecând cu o caravană de cămile pe acolo și văzând catârul singur, l-au luat și şi-au conti- nuat drumul. Cuviosul Gherasim, văzând că lip- sește de la mănăstire catârul și crezând că leul l-a mâncat, i-a spus acestuia: „lucrul pe care îl făcea catârul îl vei face tu, slujind trebuințele mănăstirii”. Şi leul s-a făcut de îndată ascultător și căra zi de zi apa de la Iordan pentru mănăstire. După o vreme, negustorii s-au întors pe același drum. Şi pe când treceau Iordanul, s-au întâlnit cu leul care împlinea lucrul catârului. Negustorii, văzând leul, s-au speriat și au fugit. Leul a luat catârul de frâu și s-a întors la Sfântul Gherasim și cu câteva cămi- le. Cuviosul Gherasim s-a bucurat de cele petrecute, nu atât pentru că își recuperase catârul, ci mai ales pentru faptul că a cunoscut ca leul nu a mân- cat catârul. Cuviosul Gherasim l-a eli- berat pe leu de sarcinile pe care le pri- mise. Cu toate acestea leul, deși pără- sise mănăstirea, venea o dată pe săptă- mână la Cuviosul Gherasim, plecând- şi capul înaintea lui, ca și cum i s-ar fi închinat. După ce Sfântul Gherasim a trecut la cele veșnice, leul s-a dus la mor- mântul lui, şi, răcnind cu putere, a murit. Când mergem la spovedanie, venim să ne întâlnim faţă către faţă cu un Prieten, nu ca să fim judecați și osân- diți, nu cu groază în suflet pentru ceea ce s-ar putea întâmpla. Venim la Cel Care, fiind Dumnezeu dincolo de sufe- rință, de moarte, a ales, din iubire pen- tru noi, să se facă Om, să ia asupra Sa întregul nostru destin omenesc și să-Și dea viața pentru noi. Atât viața, cât și moartea Lui sunt pentru noi o mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru noi. El ne iubește atât de mult, încât putem să ne apropiem de El fie că sun- tem buni, fie că suntem răi, nădăjduind că ne va primi cu brațele deschise; iar dacă cineva trebuie să plângă pentru nevrednica noastră stare și pentru păcatele noastre, acela este El, Dom- nul, Care face aceasta din compătimi- re, din milă, din iubire, căci El ar fi gata să Se facă din nou Om și să moară pentru el, fiindcă n-ar îndura gândul că cineva ar rămâne supus pierzaniei. (Antonie de Suroj) Preot Olivian SANDU Sărbătoarea zilei Weekend de foc cu zeci de permise reţinute În ultimele zile, poliţiştii botoşăneni au dat sute de sancţiuni, cele mai multe fiind pentru şoferi. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Un bărbat s-a ales cu dosar penal deoarece con- ducea fără să deţină permis, iar maşina nu avea asigurare sau ITP
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=