Monitorul de Botosani
MONITORUL de BOTOŞANI MIERCURI, 2 APRILIE 2025 10 INTERNAŢIONAL Suedia anunţă că investeşte 100 de milioa- ne de coroane suedeze (9,3 milioane de euro) în inspecţia, controlul şi renovarea adăposturilor atomice, după ce autorită- ţile au avertizat în mai multe rânduri că ţara este necesar să se pregătească de riscul unui război. Suedia - care are aproape 64.000 de adăposturi - este una dintre ţările cu cel mai mare număr de buncăre din lume, rela- tează AFP, potrivit news.ro. Începând din 2024, Agenţia suedeză de Con- tingenţe Civile (MSB) şi- a intensificat inspecţiile şi controalele acestor adă- posturi. Suedia, care a devenit un stat membru NATO la începutul lui martie 2024, investeşte penttu a-şi îmbunătăţi capacităţile de funcţiona- re ale serviciilor de urgenţă în cazul unui con- flict, consolida securita- tea cibernetică şi comple- ta stocurile de medica- mente. Un vast plan de modernizare a marilor adăposturi, capabile să găzduiască mii de persoa- ne, este de asemenea în curs, a anunţat într-un comunicat, luni, MBS. Aceste lucrări urmează să dureze “doi, trei ani”, precizează agenţia. „Până în prezent, au început lucrări la 25 din- tre cele 80 de adăposturi speciale ”, anunţea ea. În 2025, MSB preconizează să continue o înlocuire a filtrelor în vederea îmbu- nătăţirii protecţiei de armamentul de război chimic şi radiologic. În ianuarie, premierul Ulf Kristersson declara că Suedia nu se află ”în răz- boi, dar nici în pace”. Şeful Comitetului Militar al NATO, amira- lul Giuseppe Cavo Dra- gone, a atras atenţia că, începând cu anii ’90, Rusia a recurs în mod ciclic la agresiune și invazie în țările vecine. În acest context, Drago- ne a avertizat că orice mișcare nesăbuită a Moscovei în direcţia NATO va risca un răs- puns catastrofal. Într-un interviu acor- dat agenţiei RBC-Ucrai- na, Dragone a amintit că, în Conceptul Strategic al NATO, principalele amenințări sunt Federa- ția Rusă şi grupările tero- riste. „În ce privește un posibil conflict (cu Rusia - n.r.), eu, ca militar, pot spune că, dacă Rusia va face un pas atât de imprudent, răspunsul va fi catastrofal pentru Moscova. Fără îndoială, forțele și capacitățile NATO le depășesc sem- nificativ pe cele ale Rusiei” - a punctat şeful Comitetului Militar al NATO. Acesta a remarcat că tocmai datorită poziției de descurajare și apărare, probabilitatea unei „coli- ziuni” între Alianță și Rusia este scăzută, dar nu este exclusă. Răspunzând la între- barea dacă există riscul ca Rusia să invadeze alte țări europene în cazul unei înfrângeri în Ucrai- na, Dragone a amintit că țările baltice, România și Polonia sunt membre ale Alianței și, prin urmare, inamicul se va confrunta cu un răspuns din partea tuturor celor 32 de state membre. „Pe de altă parte, din anii ’90, Rusia îşi repetă ciclic acțiunile - efec- tuând agresiuni și invazii în țările vecine, folosind adesea campanii hibride și de destabilizare care nu ajung la nivelul unui război la scară largă. Acest model de compor- tament a fost deja bine studiat” - a explicat Giuseppe Cavo Drago- ne. Alianța Nord-Atlanti- că, potrivit lui Dragone, trebuie să descurajeze orice potențiale ambiții ale Federației Ruse sau ale altui adversar de a acționa împotriva NATO. Şeful Comitetului Militar NATO nu exclude un conflict direct cu Rusia Suedia investeşte în adăposturi atomice Suedia este una dintre ţările cu cel mai mare număr de buncăre din lume A lexandr Dughin, cunoscut și ca „ideologul lui Putin”, a declarat în cadrul unui interviu acor- dat CNN că „putinismul a învins în SUA”, odată cu alegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite și că „Rusia lui Putin” încetează a fi văzută în America drept un inamic, în condițiile în care există o apropiere ideologică între simpati- zanții lui Trump și cei ai lui Putin. „Trump, în opi- nia mea, e ceva foarte special. Nu e doar o figu- ră carismatică, el repre- zintă o ideologie, care schimbă balanța puterii în lume” , a spus Dughin, în cadrul intervenției sale la CNN. Dughin a fost întrebat dacă recunoaște existența unei alinieri ideologice între „trumpism” și „puti- nism” împotriva Europei, dar a evitat un răspuns direct. El a spus că Rusia și SUA au „multe puncte” în comun și că este „prea devreme” pentru a vorbi despre o alianță Washin- gton-Moscova împotriva Europei și a ceea ce Dughin consideră „globa- lismul” și ideologia „woke”. „Rusia lui Putin, și Putin personal încetea- ză să devină principalul inamic, răul principal. Cred că trumpiștii și sim- patizanții lui Trump înțe- leg mult mai bine ce înseamnă Rusia și ce înseamnă Putin” . Recent am descoperit că avem multe puncte în comun - America lui Trump și Rusia lui Putin”, a spus Dughin. De asemenea, ideologul Dughin, apreciat de CNN drept „creierul lui Putin” a sugerat ca Trump să ordone „retragerea” SUA din războiul ucrainean și să înceteze sprijinul acor- dat de Statele Unite Kie- vului în conflictul decla- nșat de invazia Rusiei în Ucraina, în 24 februarie 2022. „Dacă Trump ar retrage SUA din războiul din Ucraina, am putea să luptăm împotriva globa- lismului european și libe- ralismului în Ucraina” , a spus Alexandr Dughin. „O nouă ordine mondială” Alexandr Dughin, supranumit și „ideologul lui Putin”, a declarat luna trecută că Occidentul „nu mai există ca o entitate unită”, în condițiile în care Donald Trump și Vladimir Putin remode- lează lumea într-o „nouă ordine mondială” bazată pe o „revoluție conserva- toare”. Conform lui Dughin, Canada și Gro- enlanda ar putea cădea sub controlul Statelor Unite, în vreme ce părțile din Europa de Est ar putea ajunge din nou ale Rusiei. În aceste condiții, Europa trebuie ori să „ajungă mare”, ori să dis- pară. Dughin consideră că în prezent în Occident se desfășoară „o veritabilă revoluție conservatoare”, în timp ce „Trump și alia- ții săi” au schimbat cu 180 de grade cursul orientării Occidentului colectiv. „Mai mult, Occidentul colectiv ca entitate pur și simplu nu mai există” , a apreciat ideologul lui Putin, care a adăugat că „Vestul” e acum format din SUA, sau „Măreața Americă” și Europa, care e „încă libe- rală și globalistă”. „Belarusul, ţări le Baltice și ale Europei de Est trebuie să ne aparţină” În opinia ideologului Kremlinului, Europa „tre- buie adusă în linie” cu modelul Trump. Cu alte cuvinte, consideră Dughin, „Europa trebuie să fie ori mare, ori să înceteze să mai existe, în timp ce noi toți vom uita de ea”. „Ucraina este a noastră. Punct. Ucraina trebuie să ne aparțină nouă și nimănui altcuiva. Nici Europei și nici Ame- ricii” , a spus ideologul lui Putin, Alexandr Dughin. Pe lângă Ucrai- na, „Belarusul, țările Baltice și părți ale Euro- pei de Est ar trebui în mod clar să ne aparțină, în noua hartă a redistri- buirii globale. Nue nicio îndoială în privința asta” , a spus Dughin. Ideologul Kremlinului spune că putinismul a învins în SUA Ideologul Alexandr Dughin, cunoscut drept „creierul lui Putin”, spune că există o apropiere ideologică între sim- patizanţii lui Trump și cei ai liderului de la Kremlin Alexandr Dughin susţine că SUA şi Rusia trasează o nouă ordine mondială în care Europa rămâne pe dinafară.
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=