Doi candidaţi suveranişti în finala prezidenţială înseamnă spargerea consensului naţional stabilit în urmă cu trei decenii, în iunie 1995, atunci când am crezut că ajunsesem la sfârşitul istoriei în sens Fukuyama. La masa rotundă de la Snagov partidele româneşti au decis atunci să lase experimentele geopolitice heterodoxe deoparte şi să pună ţara pe traiectorie occidentală, cu arme şi bagaje.
Azi, prezenţa lui Simion sau Ponta în fruntea statului ar înseamna încheierea unui ciclu şi întoarcerea înainte de momentul 1995, cu democraţia liberală sub semnul întrebării şi căi deschise în mai multe direcţii, oricât s-ar declara ei ipocrit pro-europeni; retorica şi baza electorală pe care stau le developează instinctele.
Continuarea articolului il gasiţi aici.
