Asistăm iarăși la un asalt asupra democrațiilor liberale. Inamicii lor nu se află doar la granițe, ci și în interior.
Putem face analogii cu ceea ce s-a întâmplat în lume, în particular în Europa, în anii 1930. La finalul unei crize economice, pe fondul creșterii polarizării și nemulțumirilor sociale, în condițiile sofisticării mijloacelor de propagandă, la care s-au adăugat turbulențele de pe scena internațională, multe societăți au alunecat spre fascism. Totalitarismele se înmulțeau, nazismul alăturându-se clubului băieților răi – cu intrări separate – în care se găseau deja comunismul sovietic și fascismul italian.
Tensiunile ideologice și politice în creștere au dus la confruntări deschise pe arena internațională, transformate în cele din urmă într-un război planetar, cu distrugeri enorme și cu zeci de milioane de morți. Țările care mai degrabă mimau democrația – România se încadra aici – au căzut repede sub puterea diferitelor tipuri de fascism, în condițiile unei culturi politice autoritare, conformiste, a unor partide mai degrabă clientelare și a unor instituții slabe. Unele dintre statele cu democrații liberale solide au căzut în fața ofensivei militare naziste, inclusiv Franța, în 1940. În schimb Marea Britanie a rezistat, iar intrarea Statelor Unite ale Americii în Al Doilea Război Mondial a salvat Europa Occidentală, chiar dacă pentru zdrobirea lui Hitler s-au aliat cu Stalin, celălalt mare tiran al epocii.
După o confruntare de mai bine de jumătate de secol cu blocul sovietic, lumea liberă (occidentală) a câștigat. Modelul democrației liberale atrăgea în anii 1990-2000 țări, popoare, grupuri care până atunci nu cunoscuseră decât dictaturi moderne sângeroase sau forme de organizare politică premodernă. Multe țări s-au democratizat, în diferite grade, nu doar în Europa. Prosperitatea s-a extins tot mai mult, în condițiile adoptării ideii de piață liberă, a creșterii investițiilor și comerțului liber, garantat de superputerea americană.
Ceea ce unora le părea „sfârșitul istoriei” s-a dovedit doar o etapă în mișcarea imprevizibilă a lumii. Ordinea bazată pe ideile de libertate, drepturi ale omului și dreptul internațional este iarăși contestată de mulți ani. Nu e vorba doar de state precum China comunistă și Rusia putinistă, lor li se adaugă țări mai mici cu regimuri dictatoriale.
În interiorul statelor democratice s-au dezvoltat în ultimul deceniu curente ideologice și politice care susțin restrângerea drepturilor și libertăților, deși pretind că sunt apărătorii lor, ce vor să distrugă tot ceea ce ordinea liberală a construit în ultimele două veacuri, iar cea democratică a extins și consolidat în ultimul secol. Mulțimi care au acumulat nemulțumiri, frustrări, unele cu îndreptățire, altele nu, se lasă seduse de indivizi mânați doar de interese și de o nepotolită sete de putere. Cei ce umblă cu făclii aprinse pe lângă depozitul de gaz sunt aplaudați și imitați fără discernământ. Dușmanii libertăți sunt și la ziduri, și în piețe, au pătruns inclusiv în birourile oficiale.
Unele state aparent solide democratic, ce păreau a avea și puterea, și voința de a garanta o lume bazată pe reguli au cunoscut schimbări dramatice. Cel mai frapant exemplu este cel al SUA. Virajul spre autoritarism este evident. Unele dintre lucrurile dure pe care le spun liderii americani pe scena internațională pot fi corecte, cum este chestiunea legată de nevoia creșterii cheltuielilor pentru apărare ale europenilor, dar altele cu siguranță nu sunt. Și cum cuvintele au consecințe, declarațiile oficiale au cu atât mai mult efecte asupra lumii.
Cinismul ne lovește cu putere în față, cum nu s-a mai întâmplat la acest nivel și la această scară de foarte multă vreme. Invitarea retorică a lui Putin să atace țările NATO care nu contribuie suficient la apărare, inițierea unor războaie comerciale cu aliații europeni, discuțiile între Trump și Putin, peste capul ucrainenilor, cu ignorarea europenilor, sunt câteva exemple recente. Lecțiile de democrație date Europei la scenă deschisă, fără nuanțe, completează această imagine.
Uniunea Europeană are o șansă doar dacă statele componente aleg să joace împreună, nu separat. În caz contrar, vom asista la o reîntoarcere la tribalism și autoritarism, societățile vor accentua temele de rupere în interior, iar neîncrederea și posibil conflictele vor readuce la suprafață probleme pe care le-am mai văzut în trecutul nu foarte îndepărtat. Pe deasupra, europenii, mai ales cei din est, ar deveni pradă ușoară unor inși care fie vor să refacă imperii de stepă, fie fac tranzacții cu active ce nu le aparțin.
Societățile democratice, în particular cele europene, pot rezista sau nu acestui asalt din afară sau din interior. Unele par să nu aibă nicio șansă din motive de slăbiciune internă sau de situare internațională. Dar și ele – poate în primul rând ele – ar trebui să-și pună întrebări și să încerce să găsească soluții. Pentru că democrația liberală merită apărată.
