Monica Lovinescu: să nu o uităm. S-a născut acum 100 de ani, a scris despre dictaturile secolului trecut și a cunoscut nemijlocit instrumentele de tortură folosite de comuniști inclusiv asupra mamei sale deja în vârstă, care s-a prăpădit în închisoare.
Monica Lovinescu (1923-2008) a scris și transmis de la Paris vreme de aproape 40 de ani înainte de căderea lui Ceaușescu cele mai pertinente și interesante analize despre comunismul românesc și a știut cum să demonteze, să demistifice, să demanteleze sistemul, ideologia, mecanismele folosite pentru păcălirea maselor și eliminarea oricărei rezistențe. A vorbit la Europa liberă despre monstruozitatea ambelor sisteme extremiste, fascismul și comunismul, într-o perioadă în care elitele intelectuale din Occident nu erau complet dumirite asupra acestor fenomene cumplite pe care Europa de Est le-a cunoscut succesiv, fără să aibă timp să respire. În 1966, când scrie și vorbește despre Iosip Brodski și Ana Ahmatova, doi poeți proscriși de sovietici, Monica Lovinescu înțelege că lumea concentraționară a Moscovei nu va dispărea, poate, niciodată. Citează din versurile lui Brodski valabile și azi în Rusia: „Și rămâi cu acest popor, rămâi singur cu această cetate, cu acest secol, față-n față ca un copil”. Istoria – continuă mai departe Monica Lovinescu meditația lui Brodski – va fi scrisă după astfel de procese verbale ale victimelor, și nu după catastiful procurorilor: „ceea ce nu înseamnă că astăzi – și pentru cât timp încă? – procurorii n-au la dispoziție toate megafoanele puterii și nu le instalează cât mai sus pe etajele indecise ale optimismului”.
Continuarea poate fi citită pe PRESShub.
