Mircea Cărtărescu nu are nevoie de legitimarea unui premiu, cu atât mai puțin a Nobelului, fără a diminua importanța acestuia din urmă, pentru a scrie cărți ca Theodoros, irepetabile și în mod autentic parte din temelia umanității pe care o vrem prezervată.
A nu-i înțelege reușita e proba lașităților noastre colective de a ne bucura de cei mai buni dintre noi.
Nu e un text pe care Mircea Cărtărescu și l-ar dori, sunt convinsă, dar a lăsa lucrurile așa, băltite în mediocritatea unor râsete fără chip, ar fi impardonabil.
