Astăzi vă propun un articol despre supraînregistrare.
În cele câteva articole ce au avut ca subiect Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor (RPL) 2021 am semnalat posibilele surprize pe care le-ar putea aduce această înregistrare. Încă din martie anul trecut, în seria Recensământ 2022. Câţi vom mai fi fiind, text preluat într-un format ce aduce şi detalii tehnice pe site-ul miscareamoldova.ro (Diavolul se ascunde în detalii), anticipam scăderea abruptă a populaţiei marilor oraşe în raport cu populaţia rezidentă estimată la acea vreme. Identificam ca sursă principală a scăderii dimensiunii marilor oraşe populaţia de studenţi, categorie care la momentul 1 decembrie 2021 (data reper a RPL2021) se afla în marea ei majoritate acasă, făcând cursuri online, şi nu în centrul universitar. Ceea ce nu am anticipat a fost dimensiunea acestei replieri demografice a acestei categorii de oraşe. Pornind de la informaţiile din baza de date TEMPO, ţinând seama de toate reperele statistice identificabile ce ar putea influenţa înregistrarea populaţiei rezidente a Iaşului sau a Timişoarei, cele două oraşe nu puteau coborî sub 290 de mii de locuitori, dar datele provizorii RPL2021 au demonstrat că se poate (Iaşul – 272 de mii, iar Timişoara – 250 de mii).
Materialul integral îl puteţi citi aici.