Tema unionismului – în mod explicit unirea României cu Republica Moldova (sau invers) – a fost destul de populară în ultimul deceniu, în mai mare măsură la vest de Prut, în creștere la est de râu. Nu este de mirare că mulți politicieni de la București sau Chișinău, activiști de diverse orientări, cetățeni în căutare de notorietate s-au agățat de subiect și l-au rostogolit în media, pe rețelele sociale, la manifestații felurite, la adunări electorale, conferințe, l-au inscripționat pe clădiri publice sau pe marginea căilor de comunicații.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Susținătorii acestui curent aveau/au o anume educație, dobândită înainte și/sau după căderea regimurilor comuniste, aveau/au un imaginar politic și năzuințe statale care se inspirau dintr-un trecut revizitat pe căi bătătorite, interpretat cu instrumente vechi. Unii dintre cei care au preluat și diseminat acest discurs au fost/sunt de bună credință, înțeleg și acceptă ideea de unificare în cadre geopolitice euro-atlantice, chiar dacă în anumite momente au fost naivi, au avut excese discursive ori s-au asociat cu oameni cu parcurs complicat.
Materialul integral îl puteţi citi aici.