Sunt deja zece luni de când Putin vrea să-i pună în genunchi pe ucraineni și nu reușește. Și nu poate pentru că i se opun cei care nu vor să fie ruși doar pentru că el a decis asta, care nu vor să intre în ocolul rusesc doar pentru că el vrea asta. Și nu poate pentru că alții au decis să-i ajute pe ucraineni, să nu-i lase singuri. Au făcut-o – din varii motive, în moduri, ritmuri și volume diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, România, Cehia, Bulgaria, Franța, Germania, Belgia, Suedia, Finlanda, Australia și multe alte țări, la nivel oficial, dar și prin cetățenii lor.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a fost zilele acestea într-o vizită externă, prima de la începutul invaziei ruse. Nu a ales întâmplător Statele Unite ale Americii. Este vorba de aliatul cheie al Kievului.
În de acum obișnuita ținută de război, Zelenski a ținut un discurs la Washington, în Congresul SUA, în fața câtorva sute de oameni cu greutate politică. Ucraineanul ne-a obișnuit cu discursurile țintite în funcție de auditoriu, de istoria și cultura politică a celor din fața sa. Vorbele trebuie să stârnească emoții, emoțiile trebuie să genereze atitudini și să ducă la decizii utile pentru o cauză. Asta a reușit mai tot timpul președintele ucrainean.
Și în fața americanilor, Zelenski a subliniat că pe câmpiile Ucrainei se poartă o luptă între libertate și tiranie, a făcut analogii istorice – cu trimitere la victoriile americane în bătăliile de la Saratoga, în războiul lor de independență, și de la Bulge/Ardeni, în a doua conflagrație mondială -, a amintit de suferințele civililor și de rezistența militarilor ucraineni, a mulțumit pentru ajutorul american și a cerut mai mult. Un steag adus de pe frontul de la Bahmut, cu înscrisuri ale soldaților, a fost scos dintr-o mapă și înmânat președintei Camerei Reprezentanților, care a fost la Kiev în acest an.
Ajutorul american pentru Ucraina nu se va opri. Asta e bine nu doar pentru ucraineni, ci și pentru noi, pentru europeni, pentru moldo-basarabenii care se tem de o invazie rusă, după cum a spus-o recent un oficial de la Chișinău, pentru baltici, polonezi, români și alții din Est. Cine are dubii poate încerca să răspundă la această întrebare: Ce s-ar fi întâmplat dacă Putin nu era oprit – prin voință și arme – în pădurile, stepele, orașele și satele din estul Ucrainei?