11 candidaţi concurează pentru funcţia de preşedinte al României, dintre care patru independenţi.
Pentru prima dată în istoria post-decembristă, PSD nu are candidat propriu la alegerile prezidenţiale. Premierul Marcel Ciolacu, singurul candidat PSD care a ratat finala prezidenţială în ultimii 35 de ani, a refuzat să intre din nou în competiţie. Prin urmare, social-democraţii mizează pe fostul liberal Crin Antonescu, candidatul comun al coaliţiei de guvernare PSD-PNL-UDMR-minorităţi naţionale.
Pe buletinul de vot se regăseşte totuși numele unui fost lider PSD, Victor Ponta, revenit în competiţia pentru Cotroceni după 10 ani, de această dată ca independent.
Preşedintele USR Elena Lasconi, finalista alegerilor din toamnă, se luptă pe acelaşi culoar electoral cu primarul Capitalei, Nicuşor Dan, care a intrat în cursă ca independent.
Anamaria Gavrilă s-a retras, în favoarea lui George Simion
Partidele suveraniste – AUR şi POT – au decis ca Anamaria Gavrilă să se retragă, pentru a nu diviza voturile, iar candidat comun a rămas George Simion, care încearcă să își atragă electoratul lui Călin Georgescu. Tot în zona suveranistă, pe buletinul de vot figurează şi Cristian Terheş (PNCR), ales europarlamentar pe lista AUR, care a obținut doar 1 % când a candidat în toamnă.
Clasat pe ultimul loc în noiembrie, Silviu Predoiu (PLAN), fostul şef al SIE, candidează din nou la prezidenţiale.
Pe lista candidaților mai sunt: Daniel Funeriu (independent), Lavinia Șandru (PUSL), Sebastian Constantin Popescu (PNR) și John-Ion Banu-Muscel (independent).