miercuri, ianuarie 22, 2025
AcasăNaționalIlie Bolojan anunță aproape 200 de concedieri la Senat în huiduielile funcţionarilor....

Ilie Bolojan anunță aproape 200 de concedieri la Senat în huiduielile funcţionarilor. Reduceri de personal şi la Camera Deputaţilor

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunțat miercuri reducerea numărului de angajați ai Senatului României și organizarea de noi concursuri. Spre finalul conferinței de presă în care a făcut acest anunț, angajații din Senat au început să-l huiduie pe Bolojan. 

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Liberalul susține reducerea numărului de angajați de la Senat de la 796 la 618. „Am constatat în aceste zile de când sunt președinte al Senatului, câteva acumulări negative care nu pot fi contestate. La Senat, în loc ca persoanele care sunt pe cabinetele demnitarilor să vină cu aceștia și să plece cu aceștia, așa cum este practica în toată administrația publică, a fost posibilă angajarea directă pe durată nedeterminată”, a anunțat Ilie Bolojan, într-o conferință de presă susținută la Senat.

La comisia de regulament cu o ședință la câteva luni nu se justifică 5 oameni”

Acesta a precizat că „de-a lungul ciclurilor electorale au fost angajări peste angajări”, ceea ce a dus la situații în care „o persoană care ocupă o funcție de conducere, de exemplu în Senat, nu își poate aduce niciun colaborator, ci găsește niște oameni aduși de ceilalți ocupanți în ciclurile anterioare a căror pregătire poate fi discutabilă”.

El a spus că este în mai multe locuri „personal supradimensionat”. „Dacă la anumite comisii care au volum mare de activitate se justifică numărul de funcționari parlamentari, gen comisia juridică sau cea de buget, dar la comisia de regulament cu o ședință la câteva luni nu se justifică 5 oameni care cu greu se explică ce fac în cele două luni de zile”, a continuat Ilie Bolojan.

Analize pentru eliminarea sinecurilor

Preşedintele Senatului a precizat că au fost făcute „analize de eliminare a acestor sinecuri” și că a propus „Biroului Permanent o nouă organigramă, care a fost avizată”. „Odată cu aprobarea acesteia în primele zile ale lunii februarie, odată cu sesiunea ordinară, ea va deveni obligatorie și cel mai târziu la finalul lunii martie se va finaliza”, a continuat președintele Senatului.

Bolojan a mai spus că vor mai fi reduse și „cheltuielile de funcționare”, oferind ca exemplu reducerea flotei de mașini. „Memorandumul prevede reducerea flotei și a cotei de combustibil cu 20%”, a continuat el.

Modificări privind programul de lucru

„În ceea ce privește creșterea calității procesului legislativ, să avem legi mai bune și mai clare, să poată fi puse în practică fără interpretări, am fost de acord să reconfigurăm programul de lucru. Luni se lucra în plen și marți în comisii. Vom lucra și miercuri în plen. Joi vor fi organizate dezbaterile publice”, a mai spus președintele Senatului.

„Ne propunem să preluăm cele mai bune practici din regulamentul Parlamentului European, astfel încât în sălile de plen să avem un dialog civilizat, să descurajăm agresivitatea și să sancționăm pe cei care nu respectă regulile bunului simț”, a declarat Ilie Bolojan.

Președintele Senatului a explicat că reorganizarea nu prevede demiteri. „Colegii care vor pleca nu vor fi demiși de nimeni. Conform legii se vor organiza concursuri pentru funcționari publici. Șefii de servicii, directorii vor avea două posibilități: să facă concursuri corecte și să îi păstreze pe angajații buni, sau să trucheze concursurile și să își asume costurile Cu siguranță vor avea loc procese. Vom proceda corecta. Am rugat sindicatele să ne ajute să facem concursurile corecte”, mai spune acesta.

Sindicaliștii se opun

Sindicaliştii din Senat și-au exprimat, marţi, dezacordul ferm faţă de măsurile de reorganizare a instituţiei, reclamând că reducerea a 200 de posturi s-ar face „în grabă” şi fără consultarea reprezentanţilor salariaţilor. Sindicaliştii afirmă că această reorganizare este „extrem de îngrijorătoare şi nebenefică”.

„Sindicatul Funcţionarilor Publici Parlamentari, Sindicatul Personalului Contractual şi Sindicatul Şoferilor din Senatul României îşi exprimă ferm dezacordul faţă de măsurile propuse de preşedintele Senatului, domnul Ilie Bolojan şi secretarul general al Senatului, domnul Mario Ovidiu Oprea, privind modul de abordare a reorganizării instituţiei precum şi a reducerii numărului de angajaţi. Mai exact, fără o consultare aplicată cu sindicatele, fără o analiză amplă a complexităţii activităţii instituţionale, preşedintele şi secretarul general al Senatului intenţionează să reducă aproximativ 200 de posturi”, au transmis, marţi, sindicaliştii, înntr-un comunicat de presă.

Reduceri de personal și la Camera Deputaților

După anunţul lui Bolojan şi președintele Camerei Deputaților a confirmat faptul că există o discuție despre reorganizare la Camera Deputaților.

„Vorbim de un număr total de în jur de 1.500 de angajați, dar aici trebuie să cunoaștem anumite aspecte. Din cei 1.500, aproximativ 400, 300 și ceva, spre 400, sunt angajați care deservesc întreaga clădire: adică și Cameră, și Senat, curte, absolut tot. Mai avem 130-140 de angajați care se autofinanțează. Sunt cei care se ocupă de săli, de închiriere. Ei și produc și fac și investiții în clădire. Ar rămâne în jur de 1.000-1.100 angajați de care se folosește strict Camera. Aici estimez undeva, nu știu, oricum peste 200 de posturi la care vom renunța”, a spus Șerban, într-un dialog cu HotNews.ro.

Întrebat despre sporurile pe care le iau unii angajați din Camera Deputaților și dacă o parte din acestea vor fi, de asemenea, sistate, președintele Camerei Deputaților a spus că nu are o situație și că săptămâna viitoare va veni cu aceste detalii.

„O să vin cu un plan de măsuri și atunci o să vă prezint memorandumul. Acum v-am dat în mare, pentru că lucrez la asta și mai am nevoie de două zile, să nu o fac pe genunchi așa, să fie prost făcută”, a explicat Ciprian Șerban.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.4 °
3.6 °
85 %
2.2kmh
100 %
mie
4 °
joi
8 °
vin
4 °
sâm
7 °
Dum
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De văzut, se vede frumos, dar este un gard de tablă în față. Poate se tem că năvălește publicul, cine știe.

EDITORIAL

Se spune că primul rege al României, Carol I, iritat de poziția mereu duplicitară a unui politician român i-ar fi spus, preluând eronat o...

EPIGRAMA ZILEI

Mama-i dusă-n sat cu fusul Azi ne dă târcoale rusul Și de nu tragem zăvorul, Konec, viitorul... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...