luni, martie 31, 2025
AcasăNaționalCum își împart PSD, PNL și UDMR ministerele. Surpriza de la Justiție

Cum își împart PSD, PNL și UDMR ministerele. Surpriza de la Justiție

Liderii PSD, PNL și UDMR continuă duminică să negocieze formarea viitorul Guvern, după consultările avute cu Klaus Iohannis la Cotroceni. Potrivit HotNews, președintele nu a nominalizat încă un premier anunțând că va face acest lucru după ce vor fi desemnați și președinții celor două camere ale Parlamentului.

Ultima variantă de lucru a negocierilor pentru formarea noului Executiv arată că PSD ar urma să aibă 7 ministere din 15, câte vor fi în total, au declarat surse politice pentru HotNews. Alexandru Rafila ar urma să-și păstreze portofoliul la Sănătate.

Ciprian Șerban, lider PSD Neamț, ar urma să fie președintele Camerei Deputaților.

Conform surselor citate, PNL va conduce 6 ministere, între care cel al Investiţiilor şi Proiectelor Europene. UDMR ar urma să preia portofoliile de la Finanţe şi Dezvoltare.

Liderul PSD a declarat, la terminarea ședinței de partid, că propunerea pentru ministerul Justiției este un parlamentar PSD, care urma să fie șefului Comisiei Juridice din Parlament. Este vorba despre Radu Marinescu, potrivit surselor citate de G4Media.

Schița noului Guvern

Cea mai nouă variantă de lucru din cadrul negocierilor pentru formarea viitorului guvern:

PSD 7 ministere:

  • Apărare
  • Economie și Digitalizare
  • Transporturi
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Cultură
  • Muncă

PNL 6 ministere:

  • Interne
  • Educație
  • MAE
  • MIPE (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene)
  • Mediu
  • Energie

UDMR 2 ministere:

  • Dezvoltare
  • Finanțe

Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat s-a reunit duminică de la ora 18.00.

Negocieri la Cotroceni. Iohannis: „Sunt optimist”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică după consultările cu partidele parlamentare, că este posibil ca „în foarte scurt timp” să fie format un guvern al coaliţiei proeuropene. La Palatul Cotroceni au mers liderii PSD, PNL, UDMR și minorități, separat de USR. AUR, POT și SOS România au refuzat să discute cu șeful statului considerând că este ilegitim, după ce i-a expirat mandatul pe 21 decembrie.

„Coaliţia pro-europeană formată din PSD – PNL – UDMR şi minorităţi a venit cu toţi liderii împreună, au solicitat să vină cei patru lideri împreună, m-au informat că negocierile pentru găsirea unei ecuaţii guvernamentale solide sunt spre finalizare. Există premise ca în foarte scurt timp să avem o formaţiune guvernamentală definitivată în urma negocierilor”, a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis spus că negocierile continuă şi în cursul zilei de duminică.

„Sunt optimist ca, imediat după votarea preşedinţilor celor două Camere, să fiu în situaţia să fac o desemnare pentru poziţia de prim-ministru”, a afirmat el.

Noii parlamentari au depus jurământul sâmbătă şi urmează să voteze preşedintele Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului.

De la ora 20.00 este programată şedinţa Biroului Permanent al Senatului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.3 ° C
8.8 °
8.3 °
97 %
0.9kmh
100 %
lun
12 °
mar
15 °
mie
12 °
J
15 °
vin
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Știam că trebuie parcări mai multe, se pare că trebuie și mai mari.

EDITORIAL

În sfârșit, un film urmărit pe toată planeta și care stârnește valuri interminabile de comentarii, fiindcă ne privește pe toți, părinți, bunici și copii....

EPIGRAMA ZILEI

Adeseori, ea îi spunea: „Ești soare pentru mine, far...” Iar el pragmatic, răspundea: „Atunci tu ești panou solar!”   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...