Ziua de 20 decembrie 1989 rămâne în istorie drept cea în care Timişoara a devenit primul oraş liber, deşi Ceauşescu era încă la putere.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Anul 1989 a pus capăt regimurilor comuniste din ţările din Europa Centrală şi de Est. România a fost singura ţară ex-comunistă în care trecerea la democraţie s-a făcut prin violenţă, prin ample proteste şi lupte de stradă şi în care conducătorii vechiului regim au fost executaţi.
Între 16 şi 20 decembrie 1989 a avut loc aşa-numita „Revoluţie de la Timişoara”, care avea să ducă la prăbuşirea comunismului în România.
Primele semne ale revoltelor de la Timişoara au apărut încă de pe 15 decembrie, dar ziua de 16 decembrie a fost considerată începutul Revoluției. Ieșiți în stradă pentru a protesta împotriva deciziei de evacuare a pastorului Tokes, timișorenii aveau să înfrunte pentru prima dată regimul și tot ce însemna el. Pe 16 decembrie s-a auzit primul „Jos Ceaușescu” şi au fost trimişi pompieri şi militari cu scuturi, care au prins protestatarii din două părţi, ca într-o menghină. Atunci s-au făcut primele arestări.
17 decembrie 1989 avea să fie o zi cumplită la Timișoara. La București, Nicolae și Elena Ceaușescu au dat ordin să se tragă asupra protestatarilor, iar zeci de oameni au murit. Ulterior, Nicolae Ceauşescu a plecat într-o vizită oficială în Iran, iar Elena Ceauşescu a ordonat operaţiunile „Trandafirul” şi „Vama”, prin care peste 40 de cadavre ale unor victime ale represiunii din Timişoara, neidentificate, au fost transportate, în secret, în noaptea de 17 spre 18 decembrie, de la morga Spitalului Judeţean Timiş în Bucureşti, unde, în noaptea de 19 spre 20 decembrie, au fost incinerate.
„Azi în Timişoara, mâine în toată ţară”
Pe 20 decembrie 1989, în orașul de pe Bega, fără să se cunoască pe deplin ororile cu incinerarea primelor zeci de victime, în oraş se striga „Azi în Timişoara, mâine în toată ţara”
În acea zi, demonstranţii din Timişoara s-au grupat în Frontul Democratic Român, avându-i în frunte pe Lorin Fortuna (preşedinte), Ioan Chiş (vicepreşedinte) şi Claudiu Iordache (secretar general), cu scopul de a organiza mişcarea de rezistenţă. Dimineaţa, zeci de coloane de muncitori din întreprinderile oraşului se îndreptau spre Piaţa Operei.
Tot oraşul s-a adunat în Piaţă care are două puncte cardinale: Opera Naţională, cu celebrul Balcon al Revoluţiei, şi Catedrala Mitropolitană. Sunt imaginele care au făcut înconjurul lumii, care rămân în istorie. Piaţa (denumită ulterior a Victoriei) plină-ochi de timişoreni strigând din toate piepturile „Libertate”.Toate marile întreprinderi se unesc, iar mulţimea se revărsa pe străzi.
Cu o zi înainte, ELBA declarase greva generală, urmată de toate platformele industriale. Toate încercările oficialităţilor locale în frunte cu secretarii şi generalii trimişi de la Bucureşti au dat greş. Timişorenii erau hotărâţi să nu renunţe şi să-şi câştige libertatea pe deplin. O parte dintre timişoreni se duc la Comitetul Judeţean pentru a dialoga cu autorităţile.
Ordin să nu se mai tragă în demonstranţi
Armata şi trupele MI şi de Securitate au ordin să nu mai tragă în demonstranţi. Forţele de ordine se retrag în cazărmi. În Piaţa Victoriei şi în tot oraşul răsună strigătele timişorenilor. „Jos Ceauşescu!”, „Noi suntem poporul”, „Armata e cu noi”, „Libertate”, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”.
Demonstranţii se organizează într-un comitet care va intra în sediul Consiliului Judeţean al PCR şi unde prezintă cererile timişorenilor: demisia lui Ceauşescu, demisia guvernului, alegeri libere, înfiinţarea unui centru de anchetă pentru lămurirea opresiunii de la Timişoara, tragerea la răspundere penală a celor care au dat ordin să se tragă în oameni, punerea în libertate a deţinuţilor politici, morţii să fie daţi familiilor pentru a fi îngropaţi creştineşte, reforma învăţământului, libertatea presei, a radioului şi a televiziunii. În Balconul Operei se adună o mână de oameni printre care Lorin Fortuna care se adresează mulţimii. „Drepturile şi libertatea se câştigă în mod organizat. Fără violenţă! Vă rugăm foarte mult, nu mai spargeţi vitrine, nu provocaţi încăierări, nu atacaţi armata! Armata colaborează, aţi văzut. Aşteptam să vină reprezentanţii autorităţilor să discutăm în mod organizat cu ei. Cetăţeni ai Timişorii! Prima condiţie pe care o punem guvernului român este jos familia Ceauşescu! Dar pentru aceasta vom lupta paşnic, paşnic, nu uitaţi, paşnic. A doua condiţie: cerem eliberarea imediată a arestaţilor! A treia condiţie este identificarea morţilor. Vă rog, în acest moment, un minut de reculegere pentru victimele de la Timişoara! În genunchi, toată lumea! Armata, să stea pe loc! Armata să stea pe loc!”.
Minutul de reculegere este unul dintre momentele puternice din aceea zi. În Piaţa Victoriei inundată de soare, miile de oameni vor îngenunchea, un minut de reculegere pentru victimele acelor zile însângerate. În aceea zi s-a strigat în mod repetat celebra lozinca „Azi în Timişoara, mâine în toată ţara!”. Timişoara aştepta România să se ridice. Radio Europa Liberă şi presa occidentală vuiau despre declaraţia de eliberare a Timişoarei.
Armata fraternizează cu protestatarii
În jurul orei 11.00, generalul Ştefan Guşă ordonase deja retragerea tehnicii de luptă în cazărmi şi interzicerea folosirii armamentului din dotare. În jurul orei 13.00, coloanele de manifestanţi erau deja în Piaţa Operei, iar militarii au fraterniza cu ei. La ora 14.00, efectivele militare erau retrase în cazărmi, iar autorităţile centrale şi locale nu-şi mai exercitau autoritatea asupra oraşului. Timişoara era deja primul oraş liber al României.
În balconul Operei i s-au înmânat primarului Timişoarei, Petre Moţ, revendicările protestatarilor: eliberarea arestaţilor, redarea cadavrelor familiilor care le revendică, demisia lui Nicolae Ceauşescu, circulaţia liberă a oamenilor şi a ideilor. Mulţimea scanda în continuare: „Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă!”, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”.
Liderii de la Bucureşti, îngroziţi de revendicări
În încercarea de a rezolva criza, liderii comunişti Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu se întâlnesc cu o delegaţie a manifestanţilor.
La 14.30 Dăscălescu însoțit de Bobu aterizau la Timișoara. Dăscălescu acceptă negocierile cu 13 manifestanți dintre cei aleși de mulțime. La ora 18.00 au loc alte negocieri, demiterea lui Ceaușescu fiind cap de afiș. Acest lucru nu i s-a transmis dictatorului şi au fost eliberați o parte dintre arestați și oamenii au primit trupurile martirilor care nu fuseseră incinerate.
Emisarii lui Ceauşescu, îngroziţi de revendicările manifestanţilor (demisia lui Ceauşescu şi a guvernului), se reîntorc în grabă la Bucureşti.
Ceauşescu revine din Iran
În aceiași zi, Nicolae Ceaușescu revine din vizita din Iran. La ora 19.00, Nicolae Ceauşescu se adresează poporului. Discursul înfierează „elementele huliganice” din Timişoara. Din înregistrare se poate observa şi astăzi greutatea cu care Ceauşescu vorbea. Alături de el era Elena Ceauşescu şi persoane din conducerea CC al PCR. Ceauşescu declară că pe 16 şi 17 decembrie „Elemente huliganice au organizat o serie de manifestări şi incidente, trecând la atacarea unor instituţii de stat, distrugând şi jefuind o serie de clădiri, de magazine, şi-au intensificat activitatea împotriva instituţiilor de stat şi de partid inclusiv a unor unităţi militare”. Ceauşescu afirma că „Miliţia şi procuratura efectuează cercetări pentru a-i identifica pe cei care se fac vinovaţi de aceste acţiuni cu caracter fascist, provocator, de distrugere”. Cât despre cine ar fi la originea acestor evenimente, Ceauşescu avea să spună că „aceste acţiuni cu caracter terorist au fost organizate şi declanşate în strânsă legătură cu cercurile reacţionare, imperialiste, iredentiste, şoviniste şi cu serviciile de spionaj din diferite ţări străine”. Dictatorul face apel la cetăţeni din Timişoara „cu chemarea de a da dovadă de înaltă răspundere şi de a face totul pentru liniştea şi ordinea oraşului lor, de a contribui la liniştea şi ordinea în întreaga ţară”.
Comitetul municipal de partid anunţă organizarea unui mare miting în Piaţa Palatului, unde se spera ca Bucureştiul să condamne „acţiunile huliganice” de la Timişoara.
Erau ultimele zvâcniri ale dictatorului. A doua zi revolta va cuprinde Bucureștiul. Revoluția din decembrie 1989 nu mai putea fi oprită.
