Ziua de 17 decembrie a fost cea în care cuplul Ceaușescu a ordonat înăbușirea în sânge a oricărei manifestații, iar Timişoara a plătit scump.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Primele semne ale revoltelor de la Timişoara au apărut încă de pe 15-16 decembrie 1989, chiar dacă 16 decembrie este considerată oficial data când a început revoluţia ce avea să provoace căderea comunismului în România. Înainte cu o zi, mai mulţi credincioşi reformaţi au început să demonstreze paşnic, în jurul catedralei reformate din Piaţa Maria, împotriva unei decizii judecătoreşti prin care pastorul reformat László Tokés urma să fie evacuat şi mutat în altă localitate. Mişcarea avea să se extindă, la ea participând studenţi, muncitori, precum şi alţi locuitori ai oraşului.
Ziua de 16 decembrie 1989 a marcat aşadar începutul Revoluției. Ieșiți în stradă pentru a protesta împotriva decizie de evacuare a lui Tokes, timișorenii aveau să înfrunte pentru prima dată regimul și tot ce însemna el.
Atunci, pe 16 decembrie 1989, zeci de timișoreni s-au îndreptat către casa pastorului. Acesta primise un ordin de evacuare din casa în care se afla, iar soția lui era gravidă. Oamenii au mers pentru a-l susține, iar protestul era unul pașnic. 2.000 de oameni s-au strâns la protest şi acela a fost momentul când dictatorul a luat decizia de a trimite armata și pompierii să intervină.
16 decembrie a fost şi ziua când s-a auzit şi primul „Jos Ceaușescu” şi au fost trimişi pompieri şi militari cu scuturi, care au prins protestatarii din două părţi, ca într-o menghină. Atunci s-au făcut primele arestări. Ele au fost însoțite de bătăi și de celelalte proteste din ziua de 17 decembrie. Dictatorul simțea că pierde controlul, în timp ce oamenii din întreaga țară aveau nevoie de o scânteie pentru a-și exprima nemulțumirile. Și acea scânteie a fost Timișoara.
Ordinul care a curmat vieţi
17 decembrie 1989 a fost o zi cumplită la Timișoara. Manifestații au cerut socoteală autorităților pentru arestările din ajun. Nu au primit răspuns, așa că au năvălit în sediul PCR din oraș. La București, Nicolae și Elena Ceaușescu au dat ordin să se tragă asupra protestatarilor, iar 66 de oameni au murit.
Masacrul
După eşecul din 16 decembrie, autorităţile represive au început ziua de duminică în forţă. În jurul orei 10.30, trei coloane de militari şi tehnică militară traversau Timişoara. Lumea, îngrijorată deja de violenţa şi arestările din ziua precedentă, s-a adunat în faţa Comitetului Judeţean (CJ) de partid. De aici se comunica direct inclusiv cu Nicolae Ceauşescu. „Mulțimea, când mergea spre CJ, când se retrăgea. La CJ era centrul nervos. M-am trezit lângă Radu Bălan. Era roșu la față. Pe gard stătea un tânăr care îl admonesta și îl întreb: până când o să ne mai umiliți, până când nu ne mai dați apă caldă, căldură, până când o să lucrăm duminicile? Era liderul PCR local. Secretarul pe județ. Bălan nu-l privea. Aici urmează gestul cel mai important. Tânărul respectiv întinde degetul spre Radu Bălan și îi spune: uită-te la mine când vorbesc cu tine”, spune prof. univ. de jurnalism Marcel Tolcea.
Securitatea şi Armata își împart orașul
Demonstranţii au luat cu asalt clădirea Comitetului Judeţean de partid, iar forţele de ordine au ripostat. Deocamdată cu gaze lacrimogene, dar au reuşit să respingă protestatarii. Încă de dimineaţă, Armata şi Internele îşi împărţiseră zonele importante din oraş. Potrivit mai multor documente, Armata răspundea de 20 de puncte, între care mai multe întreprinderi, gara, podurile de peste Bega şi Piaţa Maria; iar Securitatea, Miliţia şi grănicerii, de 8 puncte, între care Piaţa Operei, Piaţa Libertăţii, Spitalul Judeţean, Calea Aradului. În jurul prânzului, mii de manifestanţi se aflau în Piaţa Operei, pe Calea Girocului, la Comitetul Judeţean de Partid şi în alte puncte.
Piața Operei şi Catedrala, nucleul Revoluției
„Am ajuns în centru, era foarte, foarte multă lume, pe scările Catedralei, în faţa Operei, ne-am întâlnit cu colegi de-ai noştri, iar soţul meu s-a întâlnit cu primarul din Denta. «Ce părere ai tu?» M-am uitat în stânga, în dreapta, din librăria Eminescu, erau cărţi rupte, am văzut frumuseţile acelea de stâlpi vechi, cu becurile frumoase. «De ce le-au spart?», am întrebat. «Aici, Mihaela, nu sunt manifestanţi, aici sunt elemente care să creeze dezordine ca să aibă motiv să tragă în manifestanţi». Ne-am dus înspre Operă. Eh, în momentul acela, veneau soldaţi. Tot în acea perioadă, erau şi scutieri, chiar spunea şi soţul: «Măi, băieţi, sunteţi împotriva poporului? » Se striga simplu: Libertate! Jos Ceauşescu! Fraţilor, nu trageţi, că sunt fraţii voştri, sunt copiii voştri!”, spune Mihaela Ferkel, inginer horticultor din Timișoara.
În cursul după-amiezii, situaţia s-a agravat. Potrivit procurorilor care invocau crime împotriva umanităţii, la 13.30 ministrul Apărării Vasile Milea a transmis ordinul ca armata să intre în stare de luptă şi instituia starea de necesitate în județul Timiş, o decizie care nu putea veni legal decât de la Nicolae Ceauşescu. Efectele apar imediat. Sediul PCR a ajuns să fie apărat cu tancurile. „În Calea Girocului era foarte multă lume, foarte multă, multă lume, foarte mulţi demonstranţi, TAB-uri, tancuri, nu mai erau soldaţi, probabil demonstranţii le opriseră. Se adunaseră foarte mulţi. Şi de aici a început şi calvarul vieţii mele, uciderea soţului meu”, spune Mihaela Ferkel, inginer horticultor.
Ceaușescu dă ordin să se tragă
În data de 17 decembrie, pe când demonstranţii intraseră în sediul Comitetului Judeţean al PCR şi distruseseră inscripţia comunistă de pe faţadă, iar pe treptele Catedralei a început de asemenea manifestaţia, la Bucureşti s-a adunat primul cerc al puterii, Comitetul Executiv al PCR, în frunte cu Nicolae şi Elena Ceauşescu. „Să fi tras în ei, să fi căzut”, a strigat Elena Ceauşescu. „Şi pe urmă luaţi şi băgaţi în beci. Nu vi s-a spus aşa? Unul să nu iasă”, ar fi spus Elena Ceauşescu. „Deci măsuri imediate! Să lichidăm repede ce este. Să fie în stare de luptă şi unităţile de la Interne şi unităţile de la Apărare. Şi oriunde se încearcă vreo acţiune, să fie lichidată radical! Cei care au intrat în sediul PCR nu trebuiau să mai iasă de acolo!” a completat Nicolae Ceauşescu.
Miniştrii Milea şi Postelnicu, precum şi şeful Securităţii, Iulian Vlad şi-au făcut „mea culpa” şi au promis să remedieze situaţia. În mai puţin de două ore, Calea Girocului a devenit scena unui măcel. Iar treptele Catedralei ctitorite de Regele Mihai s-au umplut de sânge.
Cert este că pe Calea Girocului s-au înregistrat în după-amiaza de 17 decembrie 11 morţi şi 26 de răniţi, între care 6 femei. „Suntem pe Calea Girocului. A fost împuşcat un băiat, după care a fost soţul meu. De pe TAB nu erau soldaţi obişnuiţi, erau oameni mult mai în vârstă. Ca acest Paul Vasile. Soţul meu a fost împuşcat în abdomen, a căzut jos, m-a tras după el. Noroc că m-am aplecat că mi-a trecut glonţul pe deasupra capului că eram să fiu şi eu ucisă. Şi oamenii l-au luat pe soţul meu şi, lângă crucea lui Jugănaru, la parter, era o familie cu un bebe şi l-am dus acolo. Am chemat Salvarea, am chemat, nimeni nu a vrut să vină să mi-l ia, pentru că era zona în construcţie. Şi a început să plouă cu tunete, ceea ce nu s-a mai pomenit în acea perioadă de decembrie”, a mărturisit Mihaela Ferkel.
Oraș plin de sânge
Alte mărturii completează scena măcelului. „Soția mea, atunci nu eram căsătoriți, a venit din Calea Lipovei, și când a urcat în apartament avea sânge pe pantofi. Când a văzut ce e în oraș, plângea, era speriată”, a spus prof. univ. Marcel Tolcea.
„Noi nu am fost obişnuiţi cu plăgi împuşcate, erau foarte rar accidente de vânătoare. Dar asta cu leziuni, noi nu am mai avut. Asta a fost practic o situaţie de război! Ce m-a impresionat cel mai mult? A fost mormanul de decedaţi care au ajuns la sala de operaţie şi erau clădiţi acolo, lângă blocurile operatorii care s-au grăbit să îi ducă sus şi au murit. Se făcuse un morman”, a spus Marius Teodorescu, atunci chirurg în Timișoara.
Mihaela Ferkel avea să afle mai târziu că 43 de corpuri ale celor morţi din cauza represiunii de 17 decembrie au fost furate de la morga spitalului de cadre militare, au fost transportate la Bucureşti şi incinerate. Printre acestea, şi soţul ei. Cenuşa adunată în patru pubele de gunoi a fost aruncată în Dâmboviţa printr-o gură de canal.
Operaţiunea, ordonată de Elena Ceauşescu însăşi, s-a numit „Trandafirul”.