laus Iohannis le-a cerut iertare românilor, în discursul de la recepţia organizată pentru Ziua Naţională, pentru deciziile luate în timpul mandatului său, care au nemulţumit o parte dintre cetăţeni. Preşedintele a admis greşelile făcute şi le-a mulţumit românilor de pretutindeni pentru susţinere, în cadrul recepției oficiale de la Palatul Cotroceni.
Şeful statului a atras atenţia că urmează două rânduri de alegeri, parlamentare şi prezidenţiale, momente cruciale care vor defini mai mult decât în trecut direcţia în care va merge Româna în următorii ani.
„Rezultatele votului de acum o săptămână ne-au adus însă într-un nou moment de cumpănă. Alegerile de mâine şi cele care urmează nu vor fi numai despre politici şi viziuni de stânga, dreapta sau centru. Nu votăm nici pentru a sancţiona sau a recompensa pe cineva, ci votăm pentru a rămâne o ţară a libertăţii şi a deschiderii sau a ne prăbuşi într-o izolare toxică şi într-un trecut întunecat. Ne aflăm în faţa unei decizii existenţiale şi trebuie să alegem între, pe de o parte, democraţia şi valorile fundamentale care ne-au ghidat ca naţiune europeană modernă şi, pe de altă parte, izolaţionismul, misticismul extremist şi ura faţă de pluralismul occidental”, a declarat Klaus Iohannis.
Potrivit preşedintelui, alegerile parlamentare de mâine sunt extrem de importante. „Iar modul în care va arăta această majoritate şi, implicit, viitorul Guvern depinde direct de votul dumneavoastră de mâine. Ştiu că în urma evenimentelor din ultimele zile simţiţi că vă pierdeţi încrederea în instituţiile statului, în puterea şi în legitimitatea votului, care reprezintă esenţa democraţiei.
De aceea, fac un apel la toate autorităţile implicate în gestionarea procesului electoral şi în validarea scrutinelor să nu uite că, înainte de toate, este imperativ ca rezultatele electorale, oricare ar fi acestea, să se bucure de credibilitate şi să reflecte în mod real opţiunea şi voinţa cetăţenilor. Dragi români, fiecare vot contează şi fiecare cetăţean are un rol esenţial în conturarea viitorului ţării noastre. Alegem nu doar oameni care să ne reprezinte, ci şi valorile şi direcţia în care vrem să mergem ca naţiune”, a punctat Klaus Iohannis.
Preşedintele a subliniat că România trebuie să îşi consolideze orientarea sa indiscutabilă către valorile europene şi nord-atlantice.a reuşi să coaguleze o majoritate în Parlament.
Continuarea, în epochtimes-romania.com