Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transferat către șase partide până în luna octombrie, 264 de milioane de lei din 314 milioane de lei, cât urmează să primească în 2024, potrivit unei analize a asociației Expert Forum.
În luna octombrie, partidele au primit 62 de milioane de lei, cea mai mare valoare din acest an. Din ianuarie până în august partidele au cheltuit 263 de milioane lei, adică aproape 146% raportat la banii încasați. Partidele pot aloca fonduri economisite din lunile anterioare.
Potrivit analizei, în luna august, partidele au continuat să aloce cel mai mult pentru presă și propagandă, personal, consultanță politică și activități cu caracter electoral. În august partidele au investit cel mai mare procent din 2024 pentru presă și propagandă raportat la cheltuielile lunare, adică 21 din 32 de milioane de lei (67%).
Reclamă plătită pe Facebook
În ultimele trei luni, partidele politice au cheltuit 5 milioane de lei pentru a-și face reclamă pe Facebook.
Conform Expert Forum, la cele mai multe dintre partidele analizate (cu excepții precum Forța Dreptei sau REPER), în pagina președintelui, care este și candidatul la prezidențiale, precum și pagina principală a partidului s-a investit cel mai mult.
Organizația a identificat și pagini care par a avea o părtinire politică și care sunt fie publicații, fie anumite grupuri de interese care promovează o anumită temă. Dintre acestea se numără Grupul de Investigatii Politice (45 de mii de lei cheltuiți), condus de Mugur Ciuvică, care a desfășurat o campanie activă împotriva lui Daniel Constantin, actual parlamentar PNL, fost președinte al Partidului Conservator.
Pagina Băsism (13 mii de lei cheltuiți), ale cărei campanii sunt plătite tot de GIP, promovează informații legate de persoane implicate în anchetarea și condamnarea lui Dan Voiculescu.