26 septembrie 2024 – Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV) prezintă Indexul de Atractivitate Urbană, un studiu ce analizează percepțiile rezidenților și non-rezidenților asupra celor 41 de municipii reședință de județ din România. Indexul evaluează atractivitatea orașelor la intersecția a două dimensiuni-cheie: intenția de mutare și percepția calității vieții în orașe, măsurate printr-o cercetare online realizată de AHA Moments în perioada aprilie-mai 2024, pe un eșantion reprezentativ de 1.200 de respondenți la nivel național1. Indexul de Atractivitate Urbană completează Indexul de Performanță Urbană, lansat de IOV în iunie 2024, bazat pe date statistice.
Potrivit PRESShub, conform rezultatelor, Brașovul este considerat cel mai atractiv oraș din România pentru locuire, obținând cele mai bune scoruri la ambele dimensiuni. Cluj-Napoca se clasează pe locul doi, urmat de Oradea (3), Sibiu (4) și Timișoara (5). Top 10 al celor mai atractive orașe pentru locuire este completat de Constanța (6), București (7), Iași (8), Alba Iulia (9) și Piatra Neamț (10).
Cei doi indicatori principali analizați sunt: orașul ca loc dezirabil pentru mutat, care reflectă percepțiile subiective și emoționale ale oamenilor și calitatea vieții orașului, care oferă o evaluare generală a reputației unui oraș și include atât opiniile rezidenților, cât și pe cele ale non-rezidenților. Scorul final de atractivitate al fiecărui oraș a fost calculat ca media dintre scorul de intenție de mutare și calitatea vieții.
Factorii perceptuali care contribuie la atractivitatea orașului
Analiza a inclus și evaluarea a 11 factori care influențează atractivitatea unui oraș pentru mutare/locuire. Oportunitățile de petrecere a timpului liber s-au dovedit a avea cea mai mare importanță relativă în explicarea atractivității, depășind chiar și factori tradiționali precum locurile de muncă bine plătite sau infrastructura de bază.
“Acest rezultat este în acord cu concluziile Indexului de Performanță Urbană, bazat pe date obiective, lansat de noi în luna iunie, care a evidențiat că divertismentul are cea mai mare importanță relativă în performanța unui oraș. În noul Index de Atractivitate Urbană, bazat pe percepțiile publicului, s-a confirmat aceeași tendință: opțiunile de petrecere a timpului liber au cea mai mare importanță relativă în percepția atractivității unui oraș. De asemenea, analiza a arătat o corelație semnificativă între componenta de ‘Vibrație’/‘Divertisment’ din Indexul de Performanță și componentele atractivității, cum ar fi intenția de mutare și calitatea vieții, subliniind astfel legătura strânsă dintre percepția publicului și datele obiective despre orașe.” a declarat Florian Filat, Director Executiv al Institutului pentru Orașe Vizionare, coordonator al Indexului de Atractivitate Urbană și al Indexului de performanță urbană.
Pe locul doi în ierarhia factorilor se află infrastructura de bază a orașului, urmată de capacitatea acestuia de a încuraja creativitatea și inovația.
„Importanța opțiunilor de petrecere a timpului liber și a infrastructurii scoate în evidență faptul că atractivitatea urbană este explicată prin aspecte care influențează direct și imediat viața cotidiană a oamenilor. De la drumuri bine întreținute și utilități esențiale, până la accesul facil la facilități recreative, aceste elemente au un impact semnificativ asupra modului în care este perceput orașul.”, a adăugat Florian Filat.
Corelația între calitatea vieții și intenția de mutare
Studiul arată o corelație puternică între intenția de mutare într-un oraș și modul în care oamenii percep calitatea vieții în acel oraș, care confirmă faptul că municipiile percepute ca având o calitate a vieții ridicată sunt, de obicei, și cele mai atractive ca destinații de mutare.
„Într-o lume urbană tot mai competitivă, atractivitatea unui oraș depinde nu doar de economia sa, ci și de capacitatea acestuia de a răspunde nevoilor emoționale și sociale ale locuitorilor. Orașele care investesc în cultură, divertisment și recreere nu doar devin mai atractive, dar își consolidează performanța generală. Aceste orașe reușesc să atragă oameni printr-o combinație de experiențe zilnice pozitive și oportunități de recreere, care sunt esențiale pentru calitatea vieții. Putem afirma ca timpul liber și divertismentul sunt nu doar aspecte periferice, ci piloni centrali ai unui oraș de succes. În plus, locuitorii orașelor din România par să pună un accent mai mare pe nevoi superioare, ceea ce indică o tendință de a evalua calitatea vieții dintr-o perspectivă mai cuprinzătoare, care depășește stabilitatea economică și include satisfacția emoțională și socială”, a spus Felix Tătaru, Președintele Institutului pentru Orașe Vizionare.
Despre CITY INDEX
CITY INDEX este un instrument inovator de măsurare a evoluției urbane a celor 41 de municipii reședință de județ din România, realizat de Institutul pentru Orașe Vizionare. Este compus din trei părți:
- Index de Performanță Urbană – lansat în luna iunie a acestui an, care reflectă realitatea din cifre a orașelor, pe baza cold data;
- Index de Atractivitate Urbană – care măsoară nivelul de conectare subiectivă a oamenilor cu propriul oraș, cât de atractiv este orașul pentru locuire, pe baza studiilor perceptuale (warm data);
- Index de Capacitate Vizionară – care va măsura capacitatea orașului de a gândi pe termen lung și de a construi viitorul și care va fi lansat în 2025.
CITY INDEX este construit ca un instrument de lucru pentru administrațiile publice și sectorul privat, oferind rapoarte detaliate care pot sprijini luarea unor decizii informate și strategice în planificarea urbană, dar și ca o sursă de informații despre orașe pentru rezidenți și potențiali rezidenți.
Indexul de Performanță Urbană, lansat în luna iunie, analizează evoluția urbană a celor 41 de municipii reședință de județ, sub trei aspecte principale: CALITATEA LOCULUI, PROSPERITATE și VIBRAȚIE, utilizând un set de 51 de indicatori specializați. Metodologia utilizată combină date statistice oficiale din diverse surse, cum sunt Institutul Național de Statistică și ministere, cu evaluări calitative ale rezidenților și turiștilor obținute de pe platforme precum TripAdvisor și Google Places, din perioada 2022 -2023
Puteți accesa Raportul Indexului de Performanță Urbană, cu rezultate-cheie pe cele trei componente pe linkul: https://www.iov.ro/cityindex/
Misiunea Institutului pentru Orașe Vizionare este să ofere suport liderilor comunităților (locale) pentru a dezvolta orașe și regiuni în care oamenii să se simtă respectați, implicați și fericiți. Institutul dezvolta instrumente și soluții care sa ajute liderii comunităților să cunoască si să înțeleagă punctele forte si punctele slabe ale oraselor, să-și măsoare performanța și progresul și să ia decizii strategice obiective, bazate pe date.