marți, aprilie 8, 2025
AcasăNaționalŞefii super-agenţiei guvernului forţaţi se demisioneze

Şefii super-agenţiei guvernului forţaţi se demisioneze

Șefii AMEPIP și-au depus ieri demisiile, după dezvăluirile Economedia privind conflictele de interese.

Șefii super-agenției AMEPIP și-au depus demisiile ieri, după dezvăluirile Economedia privind conflict de interese. AMEPIP este super-agenția care va controla modul în care funcționează companiile cu capital de stat.

Guvernul a confirmat oficial ieri seară că toată conducerea AMEPIP a demisionat și că va fi demarată selecția pentru o nouă echipă managerială a instituției. Conducerea interimară a instituției va fi asigurată de Ciprian Hojda.

„AMEPIP are rolul de a elabora politica de proprietate a statului, care se aprobă prin lege, la propunerea Guvernului, de a coordona și monitoriza implementarea acțiunilor și politicilor de guvernanță corporativă la nivelul autorităților publice tutelare, respectiv de a aplica sancțiuni pentru abaterile identificate. Prin operaționalizarea AMEPIP, România a făcut progrese în ceea ce privește guvernanța corporativă, domeniu în care Guvernul și-a asumat responsabilități atât prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cât și prin procesul de aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Cei trei demisionari, președintele Mihai Precup și vicepreședinții Victor Moraru și Ciprian Hojda, au avut termen de la premier să își dea demisia până ieri la ora 12.00.

Conform informațiilor Economedia, vicepreședintele Victor Moraru ar urma să rămână în preaviz timp de 45 de zile.

Pentru trei luni de zile instituția urmează să fie condusă de un șef interimar. Viitoarea conducere interimară nu va putea participa la procesul de selecție, aceasta fiind una din condițiile impuse de Comisia Europeană, conform unor informații obținute pe surse de Economedia.

Premierul Marcel Ciolacu declarase de vineri că va cere demisia celor considerați incompatibili după procedurile de selecție pe ordonanța privind guvernanța corporativă pentru conducerea super-agenției AMEPIP și pentru companiile din energie.

Economedia a scris săptămâna trecută, în exclusivitate, că niciunul dintre cei trei șefi ai AMEPIP, Mihai Precup, Victor Moraru și Ciprian Hojda, nu ar deține experiența solicitată pentru a ocupa un astfel de post.

De asemenea, Economedia a scris că Victor Moraru, unul dintre apropiații lui Marian Neacșu, considerat eminența cenușie a guvernului și omul care controlează agenda premierului Marcel Ciolacu, este suspectat de incompatibilitate și conflict de interese pentru modul în care a ajuns vicepreședinte al AMEPIP. Motivul este faptul că Victor Moraru a participat la selecția membrilor comisiei care ulterior urma să îl numească în funcția de vicepreședinte AMEPIP, ceea ce duce la incompatibilitate și conflict de interese.

Conducerea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) a fost aleasă în decembrie 2023. Mihai Precup, anterior secretar de stat, a fost numit președinte al AMEPIP. Vicepreședinți au fost numiți Victor Moraru, apropiat al lui Marian Neacșu, și Ciprian Hojda, susținut de președintele PNL Maramureș Ionel Bogdan. Înființarea AMEPIP este dintre reformele asumate de România în PNRR considerate încă neîndeplinite de către Comisia Europeană. Astfel, această reformă este una dintre cele care încă blochează cererea de plată numărul 3 din PNRR, în valoare de 2 miliarde de euro. O alta este selecția conducerii RAAPPS.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
2.2 ° C
2.2 °
1.1 °
64 %
0.9kmh
61 %
mar
6 °
mie
7 °
J
4 °
vin
8 °
S
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...