marți, aprilie 1, 2025
AcasăNaționalCoaliția a decis: Alegerile prezidențiale și parlamentare vor fi organizate separat

Coaliția a decis: Alegerile prezidențiale și parlamentare vor fi organizate separat

Reprezentanții PNL au transmis, joi, că coaliția de guvernare a finalizat discuțiile pe marginea calendarului electoral pentru alegerile prezidențiale și parlamentare.

Astfel, primul tur al prezidențialelor va avea loc pe 24 noiembrie, al doilea tur pe 8 decembrie iar pe 1 decembrie va fi scrutinul parlamentarelor. O hotărâre de Guvern privind alegerile prezidențiale se discută azi la ședința de Guvern de la ora 13.00.

Alegerile vor fi intercalate iar românii sunt chemați să voteze în trei weekenduri consecutive. „Ținând cont și de opiniile exprimate de celelalte formațiuni politice, reprezentanții Coaliției au fost în consens în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale, după cum urmează:

– primul tur în data de 24 noiembrie

– al doilea tur în data de 8 decembrie.

De asemenea, s-a ajuns la un numitor comun pentru organizarea alegerilor parlamentare în data de 1 decembrie”, arată mesajul PNL. Coaliţia de guvernare s-a reunit azi, de la ora 09.00, pentru a decide calendarul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit timp de două zile la consultări cu reprezentanţii partidelor pentru a discuta despre oportunitatea organizării celor două tipuri de alegeri. Între timp, continuă atacurile și ironiile între PSD şi PNL, în această dispută care pune viitorul coaliției la încercare, potrivit Digi24.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
11.1 ° C
11.6 °
10 °
89 %
1.8kmh
65 %
mar
12 °
mie
11 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...