Somaţi de PSD să stabilească o dată a alegerilor pentru 15 sau 29 septembrie, liberalii spun acum că vor scrutin în pragul iernii.
Premierul Marcel Ciolacu, președinte al PSD, a discutat ieri cu reprezentanții mai multor partide de opoziție despre data alegerilor prezidențiale, după ce PNL a refuzat organizarea lor în septembrie, așa cum au agreat în primăvară. La negocieri, Ciolacu a fost însoțit de vicepremierii Marian Neacșu (PSD) și Cătălin Predoiu (PNL).
Cătălin Predoiu, care este și ministru de Interne, e cel care a sfidat săptămâna trecută ultimatumul dat atât de șeful PSD, cât și prin vocea purtătorului de cuvânt Lucian Romașcanu.
Sfidarea lui Predoiu
Pe 21 iunie, premierul Marcel Ciolacu i-a cerut lui Predoiu în ședința de guvern să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidenţiale, el precizând că săptămâna viitoare stabilesc la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, se va desfăşura primul tur de scrutin. „În urma deciziilor din coaliţia de guvernare, îi solicit domnului vicepremier şi ministru al afacerilor interne, Cătălin Predoiu să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidenţiale. Săptămâna viitoare stabilim la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, se va desfăşura primul tur”, a spus atunci Ciolacu.
Și Romașcanu îi ceruse public lui Predoiu să vină în guvern până vineri, 28 iunie, cu proiectul de hotărâre care să fixeze în septembrie alegerile prezidențiale.
Predoiu nu s-a conformat ultimatumului și vinerea trecută, la ședința de guvern, nu a inițiat hotărârea cerută de PSD.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat în debutul ședinței de guvern că nu vrea să declanșeze o criză guvernamentală și nu îl remaniază pe ministrul Cătălin Predoiu, deși acesta nu a respectat ultimatumul dat marți pentru adoptarea unei hotărâri de guvern pentru organizarea alegerilor prezidențiale în septembrie.
În ciuda acestui fapt, Ciolacu l-a luat pe Predoiu alături de el la discuțiile de ieri cu partidele de opoziție.
Ciucă a lipsit
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat încă de săptămâna trecută că va face consultări cu partidele parlamentare pentru stabilirea calendarului alegerilor prezidențiale. De la negocieri a lipsit liderul PNL, Nicolae Ciucă, însă din partea liberalilor a fost prezent la dezbatere ministrul de Interne.
Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a declarat ieri că Uniunea Democrată Maghiară din România susţine separarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare şi a propus, la consultările cu premierul Marcel Ciolacu, de la Palatul Victoria, ca alegerile pentru preşedintele ţării să fie stabilite în luna octombrie, transmite Agerpres. „Am transmis premierului câteva principii pe marginea cărora credem că ar trebui stabilită data privind alegerile prezidenţiale. În primul rând, credem că această problemă trebuie închisă cât mai rapid. Este responsabilitatea coaliţiei guvernamentale, iar atributul legal al emiterii datei alegerilor este exclusiv al Guvernului. Un al doilea principiu pe care l-am enunţat este cel referitor la necesitatea, după părerea noastră, a separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare. Practic, de 20 de ani votăm într-un asemenea sistem şi credem că este o soluţie bună. Atribuţiile preşedintelui României sunt atribuţii care sunt separate de cele ale Parlamentului, provocările preşedinţiei sunt altele decât provocările Parlamentului”, a spus Cseke Attila, la Guvern.
El a adăugat că primul tur al alegerilor prezidenţiale pe data de 15 septembrie nu mai este posibil decât dacă Executivul emite azi hotărârea în acest sens, aceasta fiind ultima zi când mai este posibil acest lucru. „Dacă nu mai este posibilă data alegerilor pe 15 septembrie şi 29 septembrie turul doi, aşa cum coaliţia a stabilit iniţial, atunci credem că aceste alegeri pot fi stabilite pentru luna octombrie. Dacă nu va exista un acord în coaliţia de guvernare, atunci alegerile prezidenţiale vor trebui organizate undeva în noiembrie. Există posibilitatea organizării alegerilor prezidenţiale, ca să ne încadrăm şi în termenele constituţionale, în 24 noiembrie primul tur, în 30 noiembrie alegerile parlamentare, şi în 8 decembrie turul doi al prezidenţialelor. Aici ne-am încadra în termenul constituţional legat de convocarea noului Parlament”, a afirmat acesta.
PNL vrea alegeri în noiembrie
Premierul Nicolae Ciucă a declarat ieri că liderii PNL au decis în unanimitate, în cadrul Biroului Politic Național (BPN) să susțină organizarea alegerilor prezidențiale la termen, adică în luna noiembrie.
El a explicat de ce s-a răzgândit PNL și nu mai susține organizarea alegerilor în septembrie.
Ciucă a spus că la baza deciziei PNL stau discuțiile cu „sute de mii de oameni” care le-ar fi cerut să țină cont ”cont de relevanța funcției de președinte și de nevoia de dezbatere”.
„În unanimitate, membrii BPN au fost de acord să susținem alegerile prezidențiale la termen. Tema legată de data alegerilor prezidențiale, e una tehnică și nu are relevanța problemelor adevărate”, a mai declarat Ciucă.
Întrebat dacă PNL va ieși de la guvernare din cauza neînțelegerilor cu PSD, Ciucă a spus că PNL rămâne în coaliția de guvernare.
Întrebat cum le răspunde liderilor PSD care l-au acuzat că nu are onoare pentru că a refuzat să se țină de cuvânt cu organizarea alegerilor din septembrie, el a spus că „onoarea mea este și va rămâne pentru România și pentru români. În viața politică, lucrurile stau altfel. Dar diferența cred că trebuie să fie făcută de faptul că cei care au ridicat un astfel de subiect, mai întâi să se uite la propria prestație. Și dacă o fac vor ajunge singuri la o concluzie: onoarea nu e o sintagmă cu care să te joci la orice fel de supărare. E o chestiune pe care o ai sau nu o ai. Eu nu am vorbit de rău despre nici unul dintre ei. Sunt lucruri mult mai importante. Ceea ce are sau nu are fiecare rămâne de văzut. Sunt singurul om politic care a demonstrat că am onoare când am făcut transferul de mandat de la Palatul Victoria”.