spot_img
duminică, noiembrie 24, 2024
HomeNaționalMedici acuzaţi de omor la un spital de Urgenţă. Pacienţilor li s-ar...

Medici acuzaţi de omor la un spital de Urgenţă. Pacienţilor li s-ar fi administrat greşit un medicament la ATI pentru a fi eliberate paturi

Acuzaţii şocante la Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon din București. Surse din spital afirmă că medicii din secția ATI ar fi micșorat deliberat doza de Noradrenalină prescrisă pacienților, cu scopul de a elibera paturile din secție.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

După ce informaţiile au apărut în publicaţia Cetățeanul.net, Ministerul Sănătății a anunțat că a decis trimiterea Corpului de Control la spitalul unde „managerul spitalului a fost informat în scris de către directorul de îngrijiri că există informații provenite de la un asistent medical (nenominalizat) că în perioada 4-7 aprilie în Secția de Anestezie-Terapie Intensivă ar fi decedat 20 de pacienți printr-o administrare incorectă a unui medicament”.

Și Parchetul a deschis dosar penal pentru infracțiunea de omor, în urma unei sesizări privind decesul a 20 de pacienți, cărora le-ar fi fost redusă doza de Noradrenalină.

Comisie de anchetă la spital

Conducerea spitalului „a alcătuit o comisie formată din medici din alte secții care să verifice aspectele sesizate. De asemenea, și Corpul de Control al Ministrului Sănătății se va implica în verificarea acestor acuzații grave legate de siguranța pacienților”.

Ministerul Sănătății mai precizează că, fiind vorba despre o activitate profesională medicală, s-a solicitat sprijinul Colegiului Medicilor din Municipiul București, iar concluziile, dacă se impune, vor fi înaintate și altor instituții abilitate.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat la Digi24 că acuzațiile sunt extrem de grave, dar că „nu pot fi trase concluzii pripite”. „Nu este vorba despre o acuzație asumată, ci este o acuzație venită la mâna a doua, nu cunoaștem cine este autorul. S-a făcut și sesizare penală si cu siguranță vom colabora cu Parchetul”, a declarat la Digi24 ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Conform acestuia, o concluzie preliminară a verificărilor ar putea fi comunicată vineri.

Dosar penal deschis de Parchet după o sesizare prin e-mail

Parchetul Tribunalului București a deschis dosar penal în acest caz pentru infracțiunea de omor.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Alexandru Anghel, a declarat pentru HotNews.ro că instituția a primit o sesizare prin e-mail, apoi procurorii au luat legătura cu persoana respectivă. Aceasta a reclamat că în perioada 4-7 aprilie la Secția ATI a Spitalului Pantelimon ar fi murit 20 de pacienți.

Cel care a făcut sesizarea a susținut că decesele au fost cauzate de reducerea dozei de Noradrenalină, a mai precizat procurorul.

20 de pacienţi morţi în două zile

Publicația Cetățeanul.net a scris, citând surse din spital, că medicii din secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon ar fi micșorat deliberat doza de Noradrenalină prescrisă pacienților. „Surse din spital spun că, în doar două zile, de joi, 4 aprilie, până sâmbătă dimineață, ar fi murit în acest mod aproape 20 de pacienți. Urmează sesizarea la Parchetul București!”, scrie publicația.

„Practic, la toți acești pacienți le-a fost scăzută Noradrenalina, serul care îi ținea în viață. De fiecare dată, medicii au fost cei care au făcut asta. Spuneau asistentelor că, la pacienți care aveau prescrisă în foaia de observație administrarea a 15 sau 20 mg de Noradrenalină, să le micșoreze doza la doar 1 miligram. Asistentele au refuzat, așa că medicii au micșorat dozele chiar ei”, susține personal medical din spital, citat de publicația Cetățeanul.net.

Noradrenalina este utilizată în tratamentul de urgență, în situațiile în care este necesară creșterea imediată a tensiunii arteriale până la valori normale, în caz de scăderea bruscă a acesteia, care îi aduce în pragul decesului. Scăderea deliberată a dozei înseamnă, au declarat surse medicale pentru Cetățeanul.net, condamnarea la moarte a pacienților.

Probleme și în 2016 la secția ATI de la Sfântul Pantelimon

În urmă cu opt ani, jurnaliștii Cătălin Tolontan, Mirela Neag, Marius Mărgărit și Răzvan Luțac publicau o investigație privind situația de la Spitalul Sfântul Pantelimon, acolo unde șefa de atunci a secției ATI, Laura Constantinescu, a fost înregistrată de un alt medic în timp ce le explica celorlalți medici pe cine preferă să salveze, în condițiile în care medicamentele nu ar fi fost suficiente. Ulterior, șefa ATI și asistenta șefă au fost suspendate din funcție.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
nori împrăștiați
1.6 ° C
2.8 °
1.6 °
80 %
2.1kmh
39 %
Dum
2 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...