La Şcoala Gimnazială „Învăţător Vasile Hlihor” Baia din județul Suceava nu se vor putea organiza examene naționale, inclusiv în vara aceasta, transmite Inspectoratul școlar județean. Măsura vine după ce la simularea de clasa a VIII-a, 6 elevi au primit subiecte din alți ani la proba de limba și literatura română.
“Au fost descărcate la nivelul comisiei din școală și subiecte din alt an școlar și cele de anul acesta. Nu putem spune că elevii n-au susținut o evaluare. Numai că au fost șase elevi care au avut un alt subiect”, explică pentru Edupedu.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului școlar județean, Cezar Anuței.
Șase dintre elevii care au susținut simularea Evaluării Naționale la Şcoala Gimnazială „Invăţător Vasile Hlihor” Baia, județul Suceava au primit au alte subiecte față de cele oficiale. Din această cauză, “se va dispune măsura de suspendare pentru 1 an a organizării de examene naţionale în unitatea de învăţământ, conform art. 25 alin. (3) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2010-2011, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4801/2010, cu modificările și completările ulterioare, valabilă pentru anul şcolar 2023-2024”, anunță Inspectoratul școlar.
Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava, Cezar Anuței, a explicat pentru Edupedu.ro că în prima zi de examen, 5 februarie 2024, la proba de Limba şi literatura română, a existat “o disfuncţie” la distribuirea subiectelor în săli.
Continuarea în Edupedu.ro.