Atac cibernetic la Camera Deputaților. Hackerii au spart baza de date a instituției și au obținut informații confidențiale inclusiv despre premier.
Potrivit surselor Digi24, printre documentele extrase de hackeri s-ar afla acte de identitate, analize medicale și alte date personale.
Secretariatul General al Camerei Deputaților a anunțat că se redactează o plângere la DIICOT. Reprezentanții Camerei au precizat că nu există o cerere de răscumpărare.
„A avut loc, într-adevăr, o breşă de securitate. În acest moment, nu avem nicio solicitare de răscumpărare a datelor. Ca urmare a acestei situaţii, Departamentul specializat din Camera Deputaţilor redactează o plângere la DIICOT”, a anunţat oficial Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.