Mii de dosare de la Securitate sunt încă păstrate ilegal de către SRI, SIE, armată și poliție. În toamna anului 2022, cu un an înainte de a pleca din fruntea Serviciului Român de Informații, într-un discurs ținut la Universitatea Babeș-Bolyai, Eduard Hellvig anunța că SRI a predat către Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) ”întreaga arhivă”: ”În timpul mandatului meu am predat întreaga arhivă a Securității către CNSAS. Și suntem singurul serviciu secret din România care a făcut asta (subl.n.)”.
Aparent, societatea putea răsufla ușurată: s-a rezolvat o mare problemă, una care a murdărit tranziția și democrația, scrie Comunitatealiberala.ro.
Dar s-a rezolvat?
Mai întâi, trebuie spus că predarea ”întregii arhive” a Securității către CNSAS n-a început în timpul mandatului lui Hellvig la conducerea SRI, ci cu 10 ani mai devreme să ajungă el acolo, ca urmare a deciziei fostului președinte Traian Băsescu și formal ca efect al unei serii de Hotărâri ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării, adoptate în 2005 și 2006. Ca urmare, în 2014 CNSAS raporta oficial deținerea a 25 de km de arhivă, iar la sfârșitul lui 2022 declara că gestionează 28 de km. Rezultă că, în ultimii 8 ani, SRI a transferat către CNSAS 3 km de dosare, dintre care 1,2 km anul trecut. După această măsurătoare în kilometri lineari, SRI de dinainte de Hellvig a transferat 25 km de arhive, iar SRI – Hellvig 3 km, dintre care 1,2 km în ultimul an de mandat din cei opt. Deci nici vorbă că ar fi făcut Hellvig vreo revoluție fără precedent în materie de predat dosare. Și cel mai important detaliu: ce NU A DAT SRI? Pentru că Hellvig minte când spune că a predat ”întreaga arhivă”, potrivit Comunitatealiberala.ro.
Totodată, e important de reținut că nu doar SRI a avut în gestiune părți din arhiva fostei Securități. Alte secțiuni au ajuns, în decembrie ’89, la alte instituții, care însă nu au finalizat predarea, după cum sugerează chiar Hellvig în discursul său. Deci Hellvig are dreptate când sugerează că celelalte servicii secrete, Armata și Ministerul de Interne nu au făcut nici măcar pașii făcuți de SRI în ultimii ani.
Pe lângă distribuția și conținutul arhivelor, numărul exact al dosarelor deținute de instituțiile de forță ale statului comunist la momentul Revoluției din decembrie 1989 rămâne o mare necunoscută. Din acest motiv, e greu de estimat ce înseamnă “toate dosarele” care ar fi putut intra în circuitul civil, prin declasificarea și transferul lor către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Sunt destule indicii că vorbim de cel puțin câteva mii de dosare, vom reveni la asta. Este vorba în special de dosare instrumentate în perioada dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, cea mai apropiată de zilele noastre și, din acest motiv, cea mai relevantă din perspectiva rezultatelor și efectelor deconspirării.
Cum știm toate acestea? În ultimele luni, am adresat cereri de informații publice pe legea 544 către toți deținătorii de arhive ale fostei Securități: SRI, SIE, Ministerul de Interne, Armată. Am adresat întrebări detaliate legate de starea arhivei, a procedurilor de predare către CNSAS și a motivelor pentru care nu se respectă legea. Am primit răspunsuri de la toate instituțiile. Răspunsuri tehnice, complexe, pe care le publicăm ca atare la finalul articolului, pentru că sunt valoroase pentru cercetători. Încercăm mai jos să le sintetizăm și interpretăm.
Aceste demers este parte din obiectivele noastre la Comunitatea Liberală 1848 – închiderea trecutului totalitar și un control civil real asupra serviciilor secrete. Considerăm că este periculos pentru democrație ca deținătorii de arhive să secretizeze în continuare – la 34 de ani de la Revoluție, dosare care pot cuprinde informații și material de șantaj pentru membri ai elitei politice, mediatice, de afaceri din România. După 30 de ani de la pornirea acestui proces, după lupte majore, după decenii de existență a unei instituții civile, autonome, care face doar asta – gestionează și studiază arhiva, este aproape incredibil că problema nu este închisă. Dar așa este.
Câte dosare avea Securitatea?
Pentru a evalua procesul deconspirării Securității și pentru a ști cât anume din dosarele secrete instrumentate în timpul dictaturii au ajuns în circuitul public după mai bine de trei decenii de la Revoluție, am început prin a căuta răspunsul la o întrebare esențială: Câte dosare erau în arhiva Securității în decembrie 1989, de fapt?
Serviciul Român de Informații, care prin vocea directorului a anunțat că a predat “toate dosarele” Securității aflate în gestiunea sa, a comunicat în răspunsul pentru Comunitatea Liberală 1848 că “nu s-a putut stabili cu certitudine situația exactă a documentelor din arhivele Securității existente la data de 22.12.1989, și nici numărul unităților arhivistice distruse la Revoluție”.
Răspunsul continuă cu o afirmație inedită: “În timpul Revoluției, cadre ale armatei și revoluționari (!) au intrat în sediile Securității și au avut acces atât la documentele din spațiile de lucru ale cadrelor Securității, cât și la cele din arhivele centrale și județene, fiind distruse și sustrase dosare, documente sau instrumente de evidență” (subl. n.).
Acest pasaj ne oferă o explicație cu totul surprinzătoare a distrugerilor de dosare din decembrie ’89, de care s-ar face vinovați militarii și revoluționarii, nu ofițerii de Securitate. Concret, se afirmă explicit că militarii și civilii au pătruns nu doar în sediile Securității (”spațiile de lucru”, cum sunt ele numite în text eufemistic), ci și în ”arhivele centrale și județene”, de unde au sustras și distrus ”dosare, documente sau instrumente de evidență”. Așadar, aflăm pe de-o parte că militarii și revoluționarii cunoșteau locațiile depozitelor de arhivă ale Securității, la nivel central și local, și pe de altă parte că au acționat ca niște grupuri de vandali, distrugând nu doar dosare, ci și ”instrumente de evidență”.
Această versiune a evenimentelor din decembrie ’89 ar merita, în opinia noastră, o atenție specială din partea echipei de procurori care au instrumentat Dosarul Revoluției. Pentru moment, se poate observa că ea contrazice flagrant miile de procese-verbale întocmite nu de ofițerii de armată, ci de foști securiști, care au consemnat ordinul telefonic de distrugere a dosarelor în lucru (adică, aflate în sediile centrale și locale ale Securității) pe care l-au primit la 22 decembrie 1989, ora 13. În arhiva CNSAS se păstrează mii de asemenea procese-verbale semnate de foști securiști sau milițieni, pe care Consiliul le-a integrat într-o bază de date proprie, o evidență informatică a dosarelor distruse. Conform raportului de activitate al CNSAS pe 2015, pagina 28 (accesibil pe site-ul CNSAS, Rapoarte de activitate) această bază de date număra în 2015 peste 160.000 de înregistrări, multe dintre ele consemnând distrugeri din decembrie 1989.
Inevitabil, răspunsul oferit de SRI dă naștere la noi întrebări. Mai întâi, cum se face că procesele verbale de distrugere, semnate de securiști sau milițieni, nu menționează actele de vandalism comise de militari și revoluționari, ci doar respectarea ordinului telefonic de distrugere, primit de la conducerea Departamentului Securității Statului la 22 decembrie 1989? Și cum de nu se poate reconstitui numărul unităților arhivistice distruse în timpul Revoluției, dacă pentru aceste distrugeri s-au întocmit, scrupulos, procese-verbale care sunt azi în circuitul public, la sala de lectură a CNSAS? Pe scurt, dacă CNSAS a putut să inventarieze distrugerile de dosare la 25 de ani după ce ele s-au produs, cum de SRI nu a reușit să facă același lucru, pe baza acelorași procese verbale, care s-au întocmit imediat după înființarea sa, în 1990?
Continuarea în Comunitatealiberala.ro
