Alertă de călătorie în Italia. Lucrătorii din aviație au anunțat grevă națională pe aeroporturile din Italia pentru ziua de vineri, 24 noiembrie. Mai multe zboruri vor fi anulate.
Lucrătorii din aeroporturi și companii aeriene se află în grevă la nivel național în Italia vineri, 24 noiembrie. Sindicatele care reprezintă lucrătorii aeroporturilor au anunțat grevă la nivel național. Acestea cer majorări salariale și mai multe drepturi pentru angajați.
Greva de 24 de ore va afecta serviciile de handling, personalul de la sol dar și alte servicii.
Potrivit programului anunțat de sindicaliști, greva va dura între orele 00:01-23:59.
În același timp, prin lege sunt asigurate zborurile între orele 07:00-10:00 și 18:00-21:00. Întârzierile în orarul curselor, anulările și întreruperile zborurilor sunt posibile pe parcursul zilei de vineri, 24 noiembrie, atenționează presa din Peninsulă. Impactul grevei va fi resimțit și după oprirea lucrului. Este posibil și ca mai multe grupuri de lucrători din aviație să se adune în apropierea aeroporturilor pe tot parcursul zilei.
O singură companie asigură zborurile anulate din cauza grevei
Impactul general asupra mișcărilor aeriene nu este clar deocamdată.
Singura companie care asigură zborurile anulate este Ita Airways: vor fi 42 de plecări anulate, toate pe rute interne, dintre care 36 în ziua grevei, „în timp ce toate zborurile internaționale sunt garantate”, scrie stiridiaspora.ro.
Autoritatea Națională de Aviație Civilă (Enac) a precizat că greva exclude „toate zborurile, inclusiv cele charter” programate să plece între orele 7-10 și 18-21, „toate zborurile charter spre/de la insule autorizate sau notificate în mod regulat înainte de data proclamării grevei” și „zborurile de legătură cu insulele cu o singură frecvență zilnică, cu excepția traficului continental”.
De asemenea, sunt asigurate o serie de legături intercontinentale. Lista completă AICI.