Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, ar fi fost prins la volan sub influența canabisului, au declarat sursele G4Media. Constănțeanul în vârstă de 35 de ani ar fi condus îmbrăcat în lenjerie intimă.
”Întrucât aceasta nu reprezintă o probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost condus la unitate medicală din București, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, conducătorului auto i-a fost reținut permisul de conducere fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce, conform Legii. Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au deschis un dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, se arată într-un comunicat emis de IPJ Ilfov.