România era, la sfârșitul anului 1989, pe contrasensul istoriei, iar educația nu făcea excepție. Sistemul de învățământ românesc ocupa penultimul loc în Europa, la concurență cu codașa Albania. În timp ce, la nivel mondial, numărul absolvenților de facultate creștea, în țara noastră scădea.
În timp ce în Europa se punea tot mai mult accentul pe real-uman, România mergea spre nevoile industriei. Țara noastră avea cel mai mic număr de studenți raportat la totalul populației, iar calitatea instruirii elevilor scădea constant, pe măsură ce numărul orelor în care aceștia erau scoși din clase pentru „practica în producție” creștea.
Materialul integral poate fi citit pe PRESShub.
