Limba oficială pentru minoritatea română din Ucraina este începând de astăzi limba română, nu limba moldovenească, a declarat, miercuri, la Kiev, premierul Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.
El a declarat, la finalul şedinţei comune ale guvernelor României şi Ucrainei, că autorităţile de la Kiev au decis, miercuri, recunoaşterea limbii române ca limbă oficială a minorităţii române din Ucraina.
Măsura a fost adoptată în contextul obligaţiei îndeplinirii de către Ucraina a criteriilor de aderare la Uniunea Europeană, unul dintre criterii referindu-se şi la drepturile minorităţilor naţionale.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la finalul şedinţei comune ale guvernelor României şi Ucrainei, că volumul de cereale ucrainene care va trece lunar prin România va creşte de la două la patru milioane de tone. El a dat asigurări că exporturile de cereale din Ucraina în România se vor face cu protejarea intereselor fermierilor români.
Potrivit şefului Executivului român, de la începutul războiului, aproape 30 de milioane de tone de cereale ucrainene au tranzitat România.