Primul pompier recuperat în străinătate după exploziile de la Crevedia a revenit în ţară, în noaptea de marţi spre miercuri, din Austria. Este un pompier de 28 de ani din Bucureşti. Alţi 11 pacienţi răniţi în acelaşi eveniment sunt încă trataţi în străinătate.
Potrivit Executivului, în prezent, 11 pacienţi cu arsuri mai sunt trataţi în unităţi medicale din afara ţării – în Belgia (2 pacienţi), Italia (2 pacienţi), Austria (2 pacienţi), Germania (4 pacienţi) şi Norvegia (1 pacient), în condiţiile în care la scurt timp după producerea exploziilor a fost activat Mecanismul european de protecţie civilă pentru transferul persoanelor rănite în exploziile de la Crevedia, în unităţi medicale din străinătate.
Guvernul precizează că pacienţii trataţi în unităţi medicale din străinătate, precum şi cei trataţi în spitale din România, pot fi însoţiţi de membri ai familiei. Aceştia vor primi sprijin financiar pentru a le putea fi alături răniţilor pe perioada spitalizării, potrivit deciziilor stabilite în şedinţa de Guvern din 31 august 2023.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, marţi seară, că pompierul care s-a recuperat vine în ţară cu un avion de linie.