spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeNaționalCine sunt cele două membre PSD care îi vor înlocui pe miniştrii...

Cine sunt cele două membre PSD care îi vor înlocui pe miniştrii demisionari Firea şi Budăi

Consiliul Politic Naţional al PSD s-a reunit luni într-o şedinţă în care a fost validată decizia privind nominalizările la ministerele Muncii şi Familiei. Astfel, Natalia Intotero este nominalizarea pentru Ministerul Familiei, în timp ce Simona Bucura-Oprescu ar urma să preia portofoliul Muncii.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Cele două ministere au rămas fără conducerea după ce Gabriela Firea şi Marius Budăi au demisionat, în contexul scandalului privind tratamentele inumane la care erau supuşi vârstnicii în unele azile.

Cine este Simona Bucura-Oprescu

Potrivit G4Media, Simona Bucura-Oprescu este deputată PSD de Argeș, aflată la al treilea mandat. Este de profesie economistă și are studii postuniversitare la Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” și la Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul”, potrivit CV-ului său oficial. Ocupă funcția de secretar executiv al filialei PSD Argeș.

S-a remarcat anul trecut cu un discurs susținut în fața ambasadorului chinez Sa Han Chunlin, care a vizitat în luna decembrie județul Argeș. Simona Bucura Oprescu a afirmat că România ar avea un parteneriat strategic cu China, ceea ce este fals. ”Relaţiile dintre România şi China sunt relaţii consistente în baza parteneriatului strategic pe care îl avem (…). Mulţumim pentru faptul că în mod constant aveţi o colaborare excelentă cu comunităţile locale din România, iar că în Argeş poarta de intrare a Chinei este oraşul Mioveni. Apreciem preocuparea dumneavoastră şi pentru partea de mediul de afaceri şi pentru dorinţa de a pune în comun Argeşul şi regimul din China şi pentru partea de sănătate prin colaborarea cu Spitalul de la Mioveni şi pentru partea de educaţie şi apreciem foarte mult că intenţionaţi ca şi la Piteşti să fie un institut Confucius”, a declarat Simona Bucura Oprescu, potrivit presei locale.

De asemenea, ea a cerut Chinei să deschidă și la Pitești un institut Confucius. Aceste institute sunt considerate în occident drept bastioane ale spionajului chinez, iar guvernele din Marea Britanie și Irlanda au dispus închiderea acestora. Presa locală scrie despre deputată că a fost protejata fostului baron PSD de Argeș Constantin Nicolescu. Avea 24 de ani în anul 2004 când a obținut un loc de consilier județean în Argeș. A mai câștigat un mandat și în 2008, iar în 2011 a fost numită vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș. A ocupat funcții de membru în consiliile de administrație ale bibliotecii județene și Spitalului Rucăr. În perioada 2005-2009, a fost și reprezentant al CJ Argeș în Asociația Internațională a Regiunilor Francofone, în calitate de vicepreședinte. În 2005 a deschis o firmă de publicitate, pe care a condus-o timp de patru ani și care este inactivă din anul 2019.

În perioada 1999-2004, Simona Bucura-Oprescu are un gol în CV. Jurnaliștii de la Argeșul Online spun că deputata ar fi șters studiile absolvite tot la o facultate de științe economice, dar și un doctorat de la Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul”.

Soțul ei, Mihail Adrian Oprescu este secretar general al Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, de unde a obținut venituri de circa 164.000 de lei în ultimul an calendaristic. De asemenea, este președinte al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Argeș.

În perioada 2014-2016 a fost prefect al județului Argeș. A mai ocupat funcțiile de inspector șef la ITM Argeș, iar în 2019 a fost inspector general de stat și apoi adjunct la Inspecția Muncii București.

Cine este Natalia Intotero

Potrivit G4Media, Natalia Intotero este deputată PSD de Hunedoara, aflată la cel de-al treilea mandat. De meserie profesor, Intotero a fost promovată în PSD de fostul președinte al partidului, Mircea Geoană, care a propulsat-o în 2009 direct în funcția de secretar de stat la Ministerul de Externe. Vârful carierei a fost atins în guvernul Dăncilă, ca ministru pentru Românii de Pretutindeni.

E considerată un executant perfect în partid. Natalia Intotero are diplomă de licență la Universitatea ”Spiru Haret” din București, un master la Institutul Social Democrat ”Ovidiu Șincai” și cursuri postuniversitare la Institutul Diplomatic Român și la Colegiul Național de Apărare.

A fost profesoară și directoare de școală, iar în anul 2004 a obținut un loc de consilier județean de Hunedoara.​​ În 2009 a fost secretar de stat pentru Relații Instituționale, iar în 2012 secretar de stat în cadrul Departamentului Românii de Pretutindeni. În 2018-2019 a fost ministru pentru Românii de Pretutindeni. Este președinte al Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților.

Natalia Elena Intotero este căsătorită cu omul de afaceri italian Michele Massimiliano Intotero. Acesta s-a lansat în afaceri în 1997, în orașul Brad (Hunedoara) când a deschis societatea Maximilian Impex SRL, o firmă care are ca obiect de activitate închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.

Firea şi Budăi au demisionat după izbucnirea scandalului azilelor groazei

Ministrul Muncii, Marius Budăi, şi-a dat joi demisia din funcţie, în urma scandalului legat de neregulile găsite în azilele din judeţul Ilfov. Acesta şi-a depus demisia la Cancelaria premierului.

Gabriela Firea a anunţat, vineri, pe Facebook, că a decis, cu mare regret, dar hotărâtă şi cu fruntea sus, să plece din Guvernul României şi că pleacă pentru moment şi din din funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Bucureşti, din care se suspendă o perioadă limitată.

Ea a afirmat că este complet nevinovată, dar că pleacă pentru ca premierul să poată lucra în linişte proiectele economice şi sociale bune pentru români. Firea a arătat că scopul nu era doar să plece din Guvern, ci obiectivul demolatorilor săi din multe direcţii este să nu mai intre în cursa pentru Primăria Capitalei.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
-2.8 ° C
-2.3 °
-2.8 °
77 %
2.8kmh
5 %
vin
4 °
sâm
1 °
Dum
2 °
lun
4 °
mar
-0 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Mai sunt și patrioți care-s pro europeni și nu așteaptă casele de la Simion, ceea ce e bine.

EDITORIAL

Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...

EPIGRAMA ZILEI

A dat neaua peste vii Peste dealuri și câmpii, Peste crângul cel pustiu Peste-al meu păr castaniu... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...