Proces uluitor intentat la Tribunalul București de fostul șef de la Apele Române Iași, liberalul Petru Avram. Acesta a dat în judecată Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru că s-a simțit defăimat de niște ghilimele și tonul din comunicatele instituției în care erau anunțate detalii din Dosarul Chelnerița, cel în care a fost pus sub acuzare și care l-a făcut faimos la nivel național.
Ancheta penală a DNA care îl viza pe Avram, la acel moment directorul Administrației Bazinale Ape (ABA) Prut Bârlad din cadrul Apelor Române, pornise după o investigație Recorder care arăta lipsa de pregătire a unei tinere angajate la instituția condusă de acesta.
Femeia, care în trecut lucrase într-un bar, venise la Iași prin detașare de la o primărie din Suceava unde se angajase cu câteva zile mai devreme.
O afirmație a lui Avram din timpul interviului acordat Recorder – „Sunt un animal politic”, i-a adus notorietate rapidă la nivel național.
„Mi-a fost frică să merg pe stradă, m-am închis în casă timp de câteva luni”, s-a plâns Avram în fața judecătorului. Instanța i-a respins însă cererea de a primi daune de 200.000 de euro de la DNA, dar Avram nu s-a lăsat și a depus apel.
În final, DNA l-a trimis în judecată pe liberalul ieșean atât în această anchetă, cât și în alta, demarată după o dezvăluire REPORTER din 2022.
Continuarea, în ReporterIS.