Ioana Timofte, directoarea Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, a fost reținută. Informațiile din dosar arată că genți și saci cu bani ar fi fost obţinuţi prin fraudă.
Potrivit ordonanţei DIICOT de începere a urmăririi penale, consultată de G4Media.ro, înregistrările ambientale realizate de procurorii DIICOT în birourile directorilor de la Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune (CNCIR), subordonată Ministerului Energiei, evidenţiază prezenţa genţilor, pungilor şi sacilor presupus delapidaţi care conţin bani.
Achiziţii fictive pe banii statului
Conform acuzaţiilor formulate de procurorii DIICOT, un grup infracţional organizat, sub conducerea directoarei generale Ioana Timofte, este acuzat că în ultimii 3 ani ar fi efectuat achiziţii fictive de produse consumabile, precum articole de curăţenie, birotică şi papetărie, sau materiale de construcţii, în scopul de a delapida instituţia.
Conform afirmaţiilor procurorilor DIICOT, situaţia era simplă: directorii companiei erau atenţi să se încadreze în plafonul legal pentru achiziţii directe, evitând astfel necesitatea organizării licitaţiilor. Ei cumpărau exclusiv consumabile şi numai de la firmele aparţinând membrilor grupului infracţional organizat. Deşi plăţile erau efectuate, produsele nu erau livrate, iar banii astfel delapidaţi erau împărţiţi între ei. Această activitate ar fi generat un prejudiciu de aproape 2 milioane de euro.
Apartament mobilat cu bani delapidaţi de la instituţie
În cadrul anchetei, procurorii au instalat camere de supraveghere în birourile directorilor de la Compania pentru Controlul Cazanelor şi au constatat că aceştia manevrau genţi şi saci care conţineau bani delapidaţi.
„Numita IVAN VASILICA numără fiecare teanc cu bani de pe birou. La o numărătoare paralelă a organelor de cercetare penală s-a stabilit că fiecare teanc cu bani era alcătuit din aproximativ 100 de bancnote”, arată procurorii DIICOT în referat.
Ioana Timofte susține însă că este nevinovată.
Ioana Timofte este nepoata fostului director SRI Radu Timofte. Ea a fost consiliera mai multor miniștri PSD ai Economiei.
„Faptul că parte din aceste sume de bani erau însuşite de suspecta Timofte Ioana – director general al CNCIR SA rezultă din conţinutul convorbirilor interceptate în cauză, purtate între Ştefan Bogdan Ciprian (director administrativ, fost director comercial – n.r.) şi Ivan Vasilica (director comercial – n.r.) cu privire la identificarea unei soluţii de a achiziţiona din aceşti bani mobilier în valoare de 70.000 – 100.000 de euro pentru un apartament deţinut de Timofte Ioana.
Conform interceptărilor Ivan Vasilica are următoarea replică în cadrul uneia dintre convorbiri: Bă nene 15.000 de euro deja aici e așa de…semințe (râde), potrivit G4Media.
Proces pentru haine neplătite
Potrivit ReporterIS, în 2020, societatea Green Force SRL București, firmă deținută de oameni de afaceri italieni care vând haine de lux într-un magazin de pe Bulevardul Victoriei prin intermediul brandului Max Mara, a dat-o în judecată pe Ioana Timofte deoarece, în perioada 4 ianuarie-14 iunie 2019, a cumpărat îmbrăcăminte în valoare de 80.605 lei și nu a plătit-o.
Green Force a transmis judecătorilor că, inițial, Timofte a dorit să rezolve amiabil disputa, dar tot nu nu a achitat suma datorată. Administratorul firmei a prezentat la instanță și capturi „din conversațiile purtate prin intermediul aplicație Whatsapp cu reprezentanții și interpușii acesteia” din care a reieșit că Timofte „a recunoscut că a primit haine de la reclamantă pe care le-a probat și care i-au plăcut” și că „nu le-a achitat din cauza contabilei, din neglijență sau lipsă de timp”.
Analizând probele din dosar, inclusiv extrase de cont și facturi, magistratul de la Judecătoria Sectorului 1 a constatat, în iunie 2021, că Timofte „nu a achitat suma solicitată de către reclamantă, urmând să admită cererea de chemare în judecată și să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 80.605,50 lei, cu titlul de debit neachitat.”
Timofte a depus apel, dar Tribunalul l-a respins în octombrie 2022.