Procurorii susțin că medicul de la spitalul Sf Spiridon din Iași care a fost reținut în cursul nopții ar fi implantat, în perioada 2017 – august 2022, un număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de proveniență nu se cunoaște. Potrivit unor surse G4Media, este vorba despre doctorul Nicolae Dan Tesloianu.
De asemenea, procurorii afirmă că o mare parte dintre aceste intervenții „nu erau necesare”, fiind efectuate fie în urma unor „diagnostice fictive”, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacții de natură a conduce la simptomatologia specifică. Surse G4Media au declarat că ar fi vorba de medicamentul Asta Neoton.
În acest dosar, sunt vizați în total șase medici și patru pacienți, arată un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), publicat sâmbătă.
Doctorul de la spitalul Sf Spiridon din 1ași este acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată, complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, și luare de mită. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore cu propunere de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile, care a fost înaintată spre soluționare Tribunalului București.
Materialul integral poate fi citit aici.