Un bărbat prins sub ruine în Turcia a fost salvat de pompierii români după o misiune de 12 ore. Victima salvată de militarii români a fost identificată cu ajutorul senzorilor de amplificare a sunetelor. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, era prins sub grinda de beton a unei clădiri de șase etaje pusă complet la pământ de cutremurele devastatoare care au lovit atât Turcia, cât și Siria.
A fost de nevoie de 12 ore pentru a-l scoate teafăr de sub tonele de moloz.
Operațiunile de salvare continuă în majoritatea zonelor afectate, iar Austria, care suspendase orice fel de intervenție invocând „riscuri de securitate”, a reluat căutările în provincia Hatay. „Armata turcă şi-a asumat protejarea echipei noastre”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării austriac, Michael Bauer. Din aceleași motive suspendase temporar operațiunile și Germania, care însă nu a anunțat când va relua căutarile.