Actorul Mitică Popescu a încetat din viaţă, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias din Capitală, medicul Silvius Negoiţă.
Conform sursei citate, actorul a avut ”probleme cardiace, pe fondul multiplelor comorbidităţi”. Spitalul Elias a comunicat presei că actorul era internat din data de 27 decembrie 2022, iar situația medicală s-a agravat în data de 30 decembrie. Mitică Popescu avea 86 de ani.
Actorul Mitică Popescu s-a născut la 2 decembrie 1936, la Bucureşti. În 1967 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” din Bucureşti. A urcat pe scena Teatrului Naţional ”Mihai Eminescu” din Timişoara, dar a jucat şi la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, potrivit Agerpres.
Debut la Teatrul Mic din Bucureşti
A debutat la Teatrul Mic din Bucureşti, în 1973, în piesa ”Philadelphia eşti a mea” de Brian Friel, în regia Soranei Coroamă Stanca. În anul următor a jucat în spectacolul ”Matca” de Marin Sorescu, în care a interpretat rolul logodnicului, alături de regretata actriţă Leopoldina Bălănuţă, care i-a fost soţie din 1977. A rămas fidel acestui teatru, unde a jucat până în 2010.
Cea mai mare parte a carierei, actorul Mitică Popescu a jucat pe scena Teatrului Mic. A realizat roluri de excepţie în piesele de teatru ”Cititorul de contor” de Paul Everac (1976, regia Paul Everac), ”Să îmbrăcăm pe cei goi” de Pirandello (1978, regia Cătălina Buzoianu), ”Maestrul şi Margareta” de Bulgakov (1980, regia Cătălina Buzoianu), ”Nişte ţărani” de Dinu Săraru (1981, regia Cătălina Buzoianu), ”O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre spre nord” de Eduard Radzinski (1986, regia Dragoş Galgoţiu), ”Pescăruşul” de Cehov (1993, regia Cătălina Buzoianu), ”Cum vă place” de William Shakespeare (1996, regia Nona Ciobanu), ”Sonata fantomelor” de August Strindberg (1999, regia Cătălina Buzoianu), ”Şcoala femeilor” de Moliere (1999, regia Alexandru Dabija), ”Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni (1999, regia Mihai Constantin Ranin), ”Viitorul e maculatură” de Vlad Zografi (2000, regia Nona Ciobanu), ”Alex şi Morris” de Michael Elkin (2004, alături de regretatul Ştefan Iordache, regia Gelu Colceag) sau ”Colonia îngerilor” de Ştefan Caraman (2007, regia Nona Ciobanu).
Rol memorabil în filmul Moromeţii
Memorabil, în cariera sa cinematografică, rămâne rolul lui Cocoşilă din filmul ”Moromeţii”, de Stere Gulea, în care a jucat alături de Victor Rebengiuc şi Luminiţa Gheorghiu. Un alt rol de referinţă este cel din filmul ”Vânătoarea de vulpi” (regia Mircea Daneliuc, 1980), ecranizare a romanului ”Nişte ţărani” de Dinu Săraru, în care Mitică Popescu are o apariţie de neuitat.
Filmografia sa mai include roluri în filme precum ”Stejar, extremă urgenţă” (regia Dinu Cocea, 1973), ”Mere roşii” (regia Alexandru Tatos, 1976), ”De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie, 1981), ”Înghiţitorul de săbii” (regia Alexa Visarion, 1981), ”Glissando” (regia Mircea Daneliuc, 1985), ”Căsătorie cu repetiţie” (regia Virgil Calotescu, 1985), ”Secretul armei…secrete” (regia Alexandru Tatos, 1988), ”Cel mai iubit dintre pământeni” (regia Şerban Marinescu, 1993), ”Dulcea saună a morţii” (regia Andrei Blaier, 2003), ”Păcală se întoarce” (regia Geo Saizescu, 2006), ”Ticăloşii” (regia Şerban Marinescu, 2007) sau ”Umilinţă” (regia Cătălin Apostol, 2011), conform site-ului imdb.com.
Prezentator pentru una dintre cele mai longevive emisiuni de la TVR
A fost prezentatorul uneia dintre cele mai longevive producţii TVR, emisiunea ”D’ale lui Mitică”, difuzată din 1999 la postul TVR 2.
A fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, ”pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului românesc”.
La 27 aprilie 2009, la cea de-a 17-a ediţie a galei Premiilor UNITER, actorul Mitică Popescu a fost distins cu premiul UNITER pentru întreaga activitate. Actorul a fost premiat la gala de decernare a premiilor Municipiului Bucureşti pentru artă şi cultură, secţiunea „Artele spectacolului”, care a avut loc la 14 decembrie 2009 pe scena Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Capitală.
Marele artist a fost omagiat în cadrul Galei Premiilor Gopo din 25 martie 2013 cu Premiul pentru Întreaga Carieră.