Un cutremur cu magnitudinea 3,6 pe Richter s-a produs luni dimineaţa, la ora locală 9:47, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Potrivit Digi24, seismul s-a înregistrat la o adâncime de 106 km, în apropierea următoarelor oraşe: 72 km est de Braşov, 76 km nord-est de Ploieşti, 118 km sud de Bacău, 118 km vest de Brăila, 120 km vest de Galaţi, 127 km nord de Bucureşti, 150 km nord-est de Piteşti, 186 km est de Sibiu, 192 km nord de Ruse, 199 km sud-vest de Iaşi. De la începutul lunii decembrie, în România au avut loc 18 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4,1 pe Richter.
Cel mai mare seism din acest an s-a produs în data de 3 noiembrie 2022 şi a avut magnitudinea de 5,4 grade, în timp ce anul trecut a fost înregistrat pe data de 26 mai un cutremur cu o magnitudine de 4,7 pe Richter.