Procurorii de DNA, Serviciul Teritorial Suceava, au anunțat că au trimis în instanță un al cincilea dosar privind fapte de corupție legate de eliberarea permiselor de conducere de către Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.Î.V.) Suceava. Potrivit Monitorul de Suceava, este vorba despre încă un dosar de mare amploare, cu 25 de inculpați: fostul șef Radu Ionuț Obreja, un subaltern, plus 23 de persoane fizice, administratori ai unor școli de șoferi și instructori auto în special, care ar fi fost intermediari la luarea de mită (complic) și la spălarea banilor.
Radu Obreja este trimis în judecată în acest nou dosar pentru infracțiunile de luare de mită în formă continuată și instigare la spălarea banilor. Al doilea ofițer trimis în judecată este Gheorghe Ionel Perijoc, la data faptelor agent de poliție la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată. Acesta este acuzat că era intermediar în șpăgile de la candidați, pentru Radu Obreja
Acest dosar face referire la 70 de persoane care ar fi obținut permise fraudulos, în septembrie 2020, în schimbul unor sume de bani. Candidații ar fi dat mită pentru a trece la proba teoretică, în total fiind vorba de aproape 120.000 de euro, bani destinați, spun procurorii DNA, șefului Radu Ionuț Obreja.
Mită de la zeci de candidaţi
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că în perioada 07 – 18 septembrie 2020, inculpatul Obreja Radu, prin intermediul inculpatului Perijoc Gheorghe Ionel, ar fi primit, cu titlu de mită, de la un număr de 70 de candidați, suma totală de 118.000 euro, pentru a îndeplini un act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv să comunice candidaților răspunsurile corecte aferente examenului teoretic pentru obținerea permisului de conducere sau să permită acestora să pătrundă în sala de examinare cu echipamente tehnice de comunicare ori înregistrare audio/video utilizate.
În perioada 2017 – 2020, inculpatul Obreja Radu a determinat mai multe persoane din anturajul său (cercetate în prezenta cauză) ca, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a sumelor de bani obținute în modalitatea de mai sus, să dețină, să schimbe, să transfere sau să folosească sumele totale de 1.330.000 euro și 246.500 lei. De asemenea, persoanele respective ar fi încheiat acte juridice, în temeiul cărora au achiziționat pe numele lor, dar pentru inculpatul Obreja Radu-Ionuț mai multe bunuri imobile (terenuri, apartamente, case sau spații comerciale în valoare totală aproximativă de 1.809.465 euro) și bunuri mobile (trei autoturisme, în valoare totală aproximativă de peste 80.000 euro).
În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra următoarelor sume de bani și bunuri aparținând inculpatului Obreja Radu Ionuț, după cum urmează: 123.220 euro, 1.003 dolari americani, 180 lire sterline și 107.900 lei, ridicate de la domiciliul inculpatului Obreja Radu Ionuț, 46 de bunuri imobile (apartamente, terenuri, spații comerciale), 3 autoturisme, 21 ceasuri de lux, bijuterii (36 de piese).
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.