Unul din personajele cheie dintr-un dosar care îl privește pe comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava, și-a recunoscut faptele. Potrivit Monitorul de Suceava, Radu Popovici, care era deja trimis în judecată pentru spălare de bani în formă continuată, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava.
„În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani”, au transmis procurorii DNA Suceava, citaţi de Monitorul de Suceava. Dosarul de recunoaștere a faptelor a fost trimis la Tribunalul Suceava, care trebuie să valideze acest acord.
17 spaţii comerciale cumpărate cu bani din şpăgi
Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2018 – noiembrie 2020, Radu Popovici s-ar fi comportat ca un interpus al lui Obreja Radu Ionuț, șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări, în relațiile comerciale pe care acesta din urmă le-a avut cu diverse persoane.
Concret, acesta ar fi încheiat acte juridice, în temeiul cărora a achiziționat pe numele său, dar pentru Obreja Radu-Ionuț (proprietarul real) 17 spații comerciale situate în cadrul unei policlinici din municipiul Suceava și un teren în suprafață de 1.000 mp, situat într-o comună din județul cu același nume.
De asemenea, Radu Popovici a transformat în valută convertibilă, pe piața neagră, diverse sume de bani, și ar fi deținut la locuința sa sumele de 650.000 euro și 246.500 lei, ridicate de procurorii anticorupție cu ocazia unei percheziții domiciliare.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra celor 17 spații comerciale, asupra terenului menționat mai sus, asupra sumelor de 650.000 euro și 246.500 lei și asupra sumei de 158.148 lei depusă de inculpat în două conturi deschise de către ANABI.
Procurorii făcut precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.