Echipe de control ale Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Municipiul Bucureşti (CPCMB) au verificat modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu şi, implicit, drepturile consumatorilor, la SNTFC CFR Călători SA, au aplicat amenzi de 30.000 de lei şi au oprit temporar din circulaţie nouă garnituri de tren, potrivit unui comunicat al ANPC.
Comisarii CPCMB au controlat garniturile de tren de la Revizie Vagoane Bucureşti Basarab şi Revizie Vagoane Bucureşti Griviţa. În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 30.000 lei şi au dispus măsura complementară de oprire temporară a prestării de servicii pentru nouă garnituri de tren, până la remedierea deficienţelor.
„Se termină o săptămână, nu fără peripeţii. Am revenit în tren, nu ca să ne plimbăm, ci ca să îl verificăm. Este greu de imaginat că, după ce am desfăşurat o acţiune, în urmă cu câteva luni, lucrurile par încremenite în timp. O găletuşă, o cârpă murdară şi multă indolenţă.
S-au aplicat sancţiuni şi sper ca acest semnal de alarmă să schimbe lucrurile în bine. A merge cu trenul astăzi este o cursă cu peripeţii. Covid-ul pare o favoare. CFR pare doar o vacă de muls”, a afirmat Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.