Senatul a adoptat, miercuri, majorarea indemnizațiilor demnitarilor și creșterea sporurilor cu 25% pentru funcționarii publici implicați în procesul legislativ. Este vorba de indemnizațiile președintelui, miniștriilor, parlamentarilor, primarilor, președinților de consilii județene, precum și ale funcționarilor publici care îi deservesc pe aceștia.
Cu 91 de voturi pentru (PSD, PNL și UDMR) și 22 împotrivă (USR) senatorii au dat undă verde majorărilor chiar în ziua în care Curtea Constituțională, la sesizarea USR, a declarat neconstituționale două proiecte de legi care aveau același scop și anume creșterea salariilor demnitarilor.
La câteva ore diferență de decizia CCR, senatorii au votat în ședință de plen un proiect de lege pentru aprobarea Ordonanței 115/2022. Astfel, senatorii din Coaliția PSD-PNL-UDMR au modificat ordonanța în care erau exceptați demnitarii și aleșii locali, introducând un amendament prin care majorează indemnizațiile acestora.
Mai exact, la propunerea senatorilor UDMR, Turos Lorand și Fejer Laszlo-Odon, prin legea de aprobare a OUG 115/2022 indemnizațiile lunare pentru cei care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite vor crește de la 1 noiembrie 2022. Concret, cuantumul brut al indemnizațiilor va fi stabilit prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea salarizării unitare cu salariul minim pe țară pentru anul 2021.
Un parlamentar va lua cu 2.000 de lei în plus
Pe amendamentul introdus un parlamentar va beneficia de o majorare cu 2.000 de lei a salariului brut. De asemenea, prin amendamentul UDMR, votat de majoritatea PSD-PNL-UDMR din Comisia de muncă, vor crește cu 25% și salariile și sporurile personalului de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Parlamentului, Consiliului Legislativ și Administrației Prezidențiale.
De precizat este că autorii amendamentului nu au indicat sursa de finanțare pentru aceste majorări salariale.
La ședința de plen, USR a solicitat retrimiterea raportului la comisie, pentru o săptămână, precizând că riscă să fie atacat din nou la CCR şi să fie respins de către judecători. Propunerea acestora a fost repinsă în plen, cu 54 de voturi împotrivă şi 35 de voturi pentru.
„În timp ce românii se sufocă de sărăcie, politicienii partidelor de la putere se sufocă de privilegii. Pe o ordonanță simplă care prevedea majorarea din restul de plată a salariilor bugetarilor au fost adăugate nişte amendamente la comisia de muncă de către UDMR fără niciun impact bugetar, fără pic de fundamentare prin care se măresc salariile președintelui României, salariile politicienilor tuturor parlamentarilor, salariile celor din funcțiile publice până la ultimul viceprimar de comună”, a declarat Ștefan Pălărie, de la USR.
Senatul este primă cameră sesizată, iar legea urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților care este forul decizional în acest caz.
Majorări declarate neconstituţionale
Chiar miercuri Curtea Constituțională a României (CCR) a admis sesizări depuse de USR care reclamau aceleași tipuri de majorări salariale în sistemul public, introduse prin două proiecte de lege.
Principalele argumente de neconstituţionalitate invocate în sesizări erau: lipsa fişei financiare, încălcarea principiului bicameralismului, încălcarea procedurilor parlamentare de adoptare a legilor.
În proiectele de lege menţionate, iniţiatorii nu au indicat de unde vor fi luaţi banii, adică sursa de finanţare pentru acoperirea cheltuielilor bugetare ce decurg din aplicarea noilor măsuri, susţinea USR.
Marcel Boloş: „Dacă mă uit la salariile demnitarilor din Uniunea Europeană pot să fiu invidios”
Reacțiile parlamentarilor nu au încetat să uimească, după ce au fost întrebați dacă sunt de acord cu o astfel de creștere salarială. Marcel Boloș, ministrul al Investițiilor și Proiectelor Europene, își compară salariul de 2.500 de euro din România cu cel al demnitarilor din UE, care câștigă 15.0000 de euro.
„Dacă mă uit la salariile demnitarilor din Uniunea Europeană pot să fiu invidios. Dacă mă uit la ceea ce se întâmplă la nivel de populaţie a României şi problemele cu care ne confruntăm cred că este o perioadă de cumpătare şi deciziile luate de Guvern au fost de solidaritate faţă de oameni.
De multe ori am fost la reuniunile Consiliului de miniştri şi întâmplător sau nu discuţiile despre ceea ce înseamnă salarizare şi felul în care desfăşoară activitatea miniştrii omologi, nivelurile lor de salarizare depăşesc 15.000 de euro în timp ce un demnitar al României ajunge la 2.500 de euro. Deci acest lucru spune foarte multe despre ceea ce înseamnă sistemul de salarizare românesc al demnitarilor pe care poate îl criticăm faţă de ceea ce înseamnă omologii din străinătate… Să nu credeţi că avem niveluri de salarizare care în comparaţie cu ale altor demnitari sunt sfidătoare. Sunt de bun simţ”, a afirmat Marcel Boloş, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern.
Întrebat dacă ar trebui majorate salariile demnitarilor din România, el a spus că se află într-o situaţie delicată dacă se raportează la marea masă a oamenilor. „În solidar cu oamenii aţi văzut că acum Guvernul şi Parlamentul nu au adoptat astfel de decizii care pot la un moment dat pentru oameni să fie decizii foarte sensibile. Probabil că această îngheţare a salariilor demnitarilor este un exerciţiu de solidaritate cu ceea înseamnă acum perioada de criză şi de sărăcie prin care trec oamenii”, a mai declarat Marcel Boloş.
Virgil Guran: „Trebuie să începem să învățăm altceva, să fim bogați și cinstiți”
Senatorul PNL Virgil Guran a comentat miercuri că „trebuie să învățăm să fim bogați și cinstiți”, după ce a fost întrebat de ziariști cum comentează faptul că senatorii au adoptat două amendamente UDMR prin care salariile și sporurile demnitarilor și primarilor vor crește de la 1 noiembrie.
„În 90 Ion Iliescu spunea să fim săraci și cinstiți. Trebuie să începem să învățăm altceva, să fim bogați și cinstiți și țara o va duce mai bine”, a susținut Virgil Guran. Acesta a precizat că a votat în favoarea amendamentelor.
Cseke Attila: „E corect ca adminstraţia locală să beneficieze de o creştere salarială”
Și ministrul Dezvoltării Cseke Attila spune că „pe inflaţie aşa cum toţi bugetarii au primit o creştere salarială, e corect ca adminstraţia locală să beneficieze de acelaşi regim”. El a mai spus că nu au fost discutate aceste aspecte în coaliţie, însă dacă a fost un vot în Senat, atunci ssubiectul va fi abordat, iar apoi luată o decizie pe care UDMR o va respecta.
„Nu pot să comentez aceste amendamente. Eu am fost în şedinţă de Guvern şi acum am ieşit. Această informaţie nu o am şi nu pot să o comentez. Nu am văzut decizia CCR. Altfel, pot să vă spun ca şi idee, pot să vă spun că pe administraţia publică locală în ultimii 4 ani nu a fost niciun fel de creştere salarială, nici măcar legat de inflaţie”, a afirmat Cseke Attila, întrebat miercuri la finalul şedinţei de Guvern, dacă UDMR este de acord cu mărirea salariilor demnitarilor, în condiţiile în care doi senatori UDMR au depus amendamente prin care acestea sunt majorate de la 1 noiembrie.
Analiză pentru impactul financiar
Chestionat dacă poate fi suportată din buget această majorare, purtătorul de cuvânt a Guvernului Dan Cărbunaru a precizat că va fi făcută o analiză în acest sens cu privire la impactul financiar la nivelul Ministerului de Finanţe.
„În situaţia amendamentelor depuse la nivelul Parlamentului, ele au nevoie de o analiză şi privind resursele. Ca atare, în raport de aceste amendamente se fac analize şi la nivelul Ministerului de Finanţe. Înţeleg că e o chestiune de câteva ore, ceva recent, astfel încât de îndată ce avem rezultatele analizelor în acest sens o să puteţi avea şi opinia Guvernului faţă de aceste amendamente”, a explicat Cărbunaru.
PSD a anunţat că propune modificări
PSD a anunțat după amiazp, într-un comunicat, că va propune în cadrul Coaliției de guvernare ca prevederile proiectului de lege adoptat de Senat referitoare la actualizarea salariilor demnitarilor să nu se aplice parlamentarilor și altor categorii de bugetari, ci doar aleșilor locali.
„Dacă în privința acestora din urmă o actualizare este justificată având în vedere că nivelul de salarizare este mai scăzut, iar calculul încă se face prin raportarea la salariul minim din 2018, în cazul parlamentarilor și altor șefi de instituții publice o astfel de măsură ar fi neadecvată, în actualul context economic”, se arată în comunicatul PSD.