Fostul primar al Iaşiului Gheorghe Nichita a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, după ce a fost găsit vinovat pentru că şi-ar fi spionat amanta cu ajutorul poliţiştilor locali.
Potrivit rechizitoriului procurorii DNA au reţinut în sarcina lui Nichita faptul că în perioada decembrie 2013 – aprilie 2015 se folosise de „serviciile” Poliţiei Locale pentru supravegherea operativă a amantei sale, pe atunci funcţionară în cadrul Primăriei. Procurorii au arătat că supravegherea amantei primarului se făcea 24 de ore zilnic, iniţial fiind alocaţi pentru aceasta câte doi poliţişti pe fiecare schimb de 8 ore.
Ulterior, a fost alocat un singur poliţist, cu excepţia ultimelor trei zile ale săptămânii, când au fost menţinuţi câte doi poliţişti pe schimb. În perioada 15-18 iulie 2014, trei poliţişti locali au fost trimişi la Mamaia pentru a o spiona pe iubita primarului. Formal, ei au fost pontaţi ca aflându-se la post, în oraş.
Procurorii au subliniat utilizarea resurselor limitate ale Poliţiei Locale pentru îndeplinirea unui moft al primarului. „În cursul anului 2014 exista o singură autoutilitară marca Mercedes Vito care asigura serviciul de intervenţie la evenimente, iar din lipsa de personal pe fiecare schimb de câte 12 ore executau serviciul câte trei poliţişti locali”, s-a precizat în rechizitoriu.
Program de urmărire instalat pe telefon
Potrivit Ziarul de Iaşi, operaţiunea de supraveghere era coodonată direct de Liviu Hliboceanu, directorul Poliţiei Locale, avansat în funcţie de Nichita. Acesta îi nominaliza pe cei ce urmau să o urmărească pe Adina Samson (n.r., amanta lui Nichita) şi îi comunica primarului unde se află aceasta şi ce face oricând era solicitat.
La solicitarea primarului, a fost cerut şi obţinut de la compania Orange desfăşurătorul cu numerele de telefon apelate de Samson.
În octombrie 2014, tânăra şi-a dat seama că este urmărită şi a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătorie împotriva lui Nichita. Primarul a aflat în aceeaşi zi de existenţa sesizării, ceea ce a făcut ca urmărirea să fie temporar suspendată. Ea avea să fie însă reluată, cu şi mai mare intensitate.
În aprilie 2015, când laţul procurorilor se strângea tot mai mult, lui Marius Ostaficiuc, la acea vreme consilier local PSD, i s-au cerut informaţii despre existenţa vreunei aplicaţii care să permită spionarea activităţii de pe telefon. Ostaficiuc a intuit că persoana interesată de acest subiect era chiar Nichita.
Consilierul a cumpărat un iPhone 6 Gold pe care a fost instalată o aplicaţie gratuită ce permitea spionarea mesajelor, inclusiv a celor trimise prin aplicaţii gen WhatsApp sau Viber, a activităţii pe Facebook, asigurând totodată şi localizarea telefonului cu o precizie de 2 metri. Telefonul a fost dăruit ulterior de primar Adinei Samson.
Casa primarului păzită non-stop
În plus, în perioada 1 decembrie 2013 – 30 aprilie 2015, respectiv până în ziua în care Nichita a fost reţinut de procurorii DNA, Hliboceanu a alocat poliţişti locali cu singura misiune de a-l însoţi pe primar în permanenţă, inclusiv în deplasările făcute de acesta. Iniţial au fost 5 poliţişti utilizaţi drept bodyguarzi, număr redus ulterior la trei din cauza lipsei de personal.
Oficial, aceştia se aflau pe teren, acoperind posturile „Stadion” şi „Teren 2”. Cei trei aveau şi rolul de a comunica primarului rapoartele periodice privind deplasările Adinei Samson, deplasându-se la Nichita cu maşina poliţiei locale. Poliţiştii locali aveau de asemenea misiunea de a păzi casa din Copou a primarului, în ture de câte 12 ore. Poliţistul în cauză era repartizat teoretic în postul „Super Copou”.
În fapt, îmbrăcat civil, el se ocupa de înlăturarea autovehiculelor parcate în dreptul vilei, îi îndepărta pe cei care consumau băuturi alcoolice într-un magazin situat la parterul unei case vecine şi supraveghea gardul vilei, pentru a nu fi murdărit sau distrus. Principalul loc de desfăşurare a activităţii era la portarul căminului studenţesc situat peste drum de vilă.
Faptul că activitatea la „Super Copou” era pur formală, în fapt fiind vorba de paza primarului, a fost demonstrat de procurori prin aceea că poliţiştii arondaţi postului nu au dat nicio amendă timp de 12.372 de ore. Începând cu luna mai 2015, conform programării interne a Poliţiei Locale, nu a mai fost necesară distribuirea de personal la „Stadion”, „Teren 2” sau „Super Copou”.