sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăNaționalVa fi înființat primul Muzeu Virtual al Holocaustului Romilor din România

Va fi înființat primul Muzeu Virtual al Holocaustului Romilor din România

Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă, de Ziua naţională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor, parteneriatul cu Fundaţia Social – Culturală a Romilor „Ion Cioabă”, în cadrul proiectului „Muzeul Virtual al Holocaustului Romilor”.

Acesta este iniţiat şi coordonat de fundaţie, şi co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Prin acest proiect se va crea primul Muzeu Virtual al Holocaustului Romilor în România, relatează News.ro.

Obiectivul principal al proiectului este acela de a face cunoscut trecutul istoric din timpul Holocaustului, iar realizarea acestui muzeu virtual sperăm să constituie o importantă sursă de informaţii pentru generaţia tinerilor romi, pentru istorici, cercetători, studenţi, dar şi pentru publicul larg.

Printre activităţile proiectului se numără identificarea, selecţia, cercetarea, transcrierea, traducerea şi digitalizarea documentelor şi imaginilor de arhivă.

Prezentarea deportării romilor în Transnistria

De asemenea, prin intermediul mărturiei supravieţuitorilor, muzeul virtual va prezenta deportarea romilor în Transnistria, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Proiectul se derulează până la data de 15 noiembrie 2022, iar site-ul Muzeul Virtual al Holocaustului Romilor, care prezintă informaţiile în format bilingv (română-engleză) va fi lansat la Muzeul Naţional de Istorie a României, în data de 9 octombrie 2022, cu ocazia Zilei Naţionale de Comemorare a Holocaustului.

Ziua Națională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor

Începând cu anul 2020, în România, ziua de 2 august este dedicată memoriei şi reflecţiei, fiind desemnată ca Ziua naţională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor, sprijinind iniţiativa Parlamentului European, care, prin rezoluţia de la 15 aprilie 2015, a decretat ziua de 2 august drept Ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.9 ° C
4.6 °
3.9 °
96 %
2.8kmh
100 %
S
7 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...