ANPC a început o investigaţie care vizează mai multe companii aeriene care activează pe teritoriul României, ca urmare a sesizărilor primite referitoare la serviciile oferite de acestea, potrivit Digi24.
Pasagerii au dreptul să ceară compensații de până la 600 de euro pentru un zbor anulat, anunță Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Investigaţia este realizată de Direcţia Generală de Control şi Supraveghere Piaţă, împreună cu Centrul European al Consumatorilor România (ECC România), care instrumentează sesizările transfrontaliere ale consumatorilor.
Până în acest moment, începând cu 30 aprilie 2021, ECC România a înregistrat 500 de solicitări referitoare la serviciile Wizz Air şi 114 la serviciile Ryan Air.
„În prezent, se centralizează toate reclamaţiile, pe această temă, de pe teritoriul României, la nivelul ANPC, pentru a putea completa şi definitiva informaţiile, ANPC sfătuind, totodată, consumatorii să se adreseze, în primă instanţă, operatorilor economici de transport aerian sau agenţiilor de turism intermediare, pentru soluţionări amiabile, iar, în situaţia în care drepturile acestora sunt încălcate, să se adreseze autorităţilor competente, reamintind totodată că, în conformitate cu Regulamentul European nr. 261, consumatorii au dreptul să solicite compensaţii de până la 600 de euro, pentru un zbor anulat”, au transmis reprezentanții ANPC, citați de Agerpres.
De asemenea, acest lucru este valabil chiar şi în situaţia în care compania aeriană a asigurat un zbor alternativ. Recuperarea compensaţiilor se poate face fie amiabil, la operatorul economic, fie prin intermediul ANPC şi ECC Romania, care realizează acest lucru, cu titlu gratuit.