sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăNaționalRegizor român, premiat la Festivalul de la Cannes. Doi dintre actorii din...

Regizor român, premiat la Festivalul de la Cannes. Doi dintre actorii din film sunt din Botoșani

Cineastul român Alexandru Belc a câştigat vineri seară premiul pentru regie în cadrul secțiunii Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, pentru filmul „Metronom”, relatează Agerpres.

„Metronom” este debutul în lungmetrajul de ficţiune al regizorului Alexandru Belc, cunoscut până acum pentru documentarele „Cinema, mon amour”(2015) şi „8 martie” (2012).

Filmul îi are în distribuţie pe Mara Bugarin, Mara Vicol, Mihai Călin şi Andreea Bibiri, dar și pe doi botoșăneni, respectiv Șerban Lazarovici și Vlad Ivanov. Imaginea este semnată de Tudor Vladimir Panduru.

Film despre iubirea unor tineri în România comunistă

Acțiunea filmului este plasată la începutul anilor 70, când Ion Țiriac și Ilie Năstase joacă finala Cupei Davis împotriva echipei Statelor Unite. Doi liceeni care se iubesc ascultă emisiunea „Metronom” de la „Europa Liberă” – post de radio interzis de autoritățile comuniste – și scriu împreună o scrisoare către realizatorul emisiunii, Cornel Chiriac, în care își exprimă admirația față de muzica occidentală și critică regimul comunist.

Ce se întâmplă însă în orele următoare le dă viața peste cap. Când băiatul primeşte aprobarea să plece definitiv din ţară, împreună cu familia, cei doi tineri ştiu că trebuie să se despartă, dar nu se aşteptau ca ultimele zile împreună să devină hotărâtoare pentru întreaga lor viaţă.

Filmul va avea premiera națională la TIFF, în cadrul Zilelor Filmului Românesc, pe 23 iunie, în Piața Unirii Open Air, potrivit sursei citate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.9 ° C
4.6 °
3.9 °
96 %
2.8kmh
100 %
S
7 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...