Consulatul a publicat o fotografie cu standul României de la un târg de turism de la New York, lăudându-se cu „diseminarea informațiilor exclusive” și ofertele de turism. Imaginea arată, însă, cum era standul. Pe o pânză neagră erau prinse din loc în loc câteva fotografii în format A4 cu atracții turistice din România.
„Reprezentanții țării noastre au beneficiat, pe toată perioada desfășurării evenimentului, de suportul și sprijinul logistic al conducerii Consulatului General al României la New York și al Biroului de Promovare Comercială și economică”, se arată în postare.
Potrivit HotNews, reacțiile critice nu au întârziat să apară, iar postarea a fost ștearsă. „Cei din New York, care au organizat acest stand extraordinar cu foi A4 tipărite, sunt cea mai mare sinecură a ministerului. Se numește „rețeaua externă”. Oameni plătiți de câteva ori mai bine decât ministrul să nu facă mare lucru pe bani mulți. Ca să știți. Cel mai mic salariu lunar era de 6.000 de euro pe lună, cel mai mare de 12.000 de euro pe lună”, a spus Claudiu Năsui, fost ministru USR.
Reacţie din partea Ministerului Turismului
Ulterior reprezentanţii ministerului Antreprenoriatului și Turismului au venit cu o serie de precizări spunând că amenajarea standului României de la Târgul de Turism de la New York a fost una standard oferită de organizator, decorul format din pânză de culoare neagră, fiind specific manifestării expoziționale de mai bine de 20 de ani. „Din 200 de expozanți, peste 90% au optat pentru organizarea standului în formatul precizat anterior, pus la dispoziție de organizator”, precizează sursa citată.
Ministerul a plătit pentru acest tip de amenajare 7.990 de dolari.
Din imaginile postate pe Facebook de alți participanți la târg se poate vedea că, într-adevăr decorul este format din pânză neagră, însă expozanții au încercat să fie cât mai atractivi, îmbunătățindu-l.