Un avion de acrobaţie în care se afla doar pilotul s-a prăbuşit, sâmbătă, în comuna Târgşoru Vechi, sat Strejnicu, județul Prahova, potrivit Agerpres. Din păcate, în urma impactului, pilotul a murit.
„Pilotul avionului de acrobaţie care s-a prăbuşit sâmbătă în comuna Târgşoru Vechi, sat Strejnicu, este decedat”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
Potrivit sursei citate, avionul prăbuşit este unul privat, de acrobaţie. La faţa locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare şi două ambulanţe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă.
Sursă Foto: ZiarulIncomod