luni, martie 31, 2025
AcasăNaționalLiberalii de la ALDE se întorc la PNL. Mai trebuie împărțite posturile

Liberalii de la ALDE se întorc la PNL. Mai trebuie împărțite posturile

Potrivit unui comunicat de presă al PNL, „Florin Cîţu, preşedintele PNL, şi Daniel Olteanu, preşedinte ALDE, au semnat protocolul de fuziune dintre cele două partide”.

Discuțiile despre  fuziunea dintre cele două partide au început acum câteva luni și s-au finalizat cu un protocol semnat de conducerile partidelor.

„În baza protocolului agreat de cele două formaţiuni politice, în structurile de conducere actuale ale PNL vor fi cooptaţi, la nivel central, judeţean şi local, reprezentanţi ai ALDE. Noile conduceri la toate nivelurile vor fi validate în Comisia pentru Fuziune, care administrează întregul proces”, mai spune președintele PNL.

Liderul ALDE, Daniel Olteanu a precizat că formaţiunea pe care a condus-o „s-a întors în PNL, iar asta înseamnă nu doar o armonizare a structurilor din teritoriu, acolo unde cei peste 1.000 aleşi locali pe care îi avem vor lucra pentru comunităţile lor, umăr la umăr cu colegii din PNL (…)”.

Mai rămân de discutat funcțiile care vor fi cedate anumitor lideri ai ALDE, atât în PNL, unde se discută de un prim-vicepreședinte de la ALDE și doi vicepreședinți la nivel național, precum și funcții în aparatul de stat pentru membrii ALDE, la nivel local și național.

ALDE a rămas fără subvenție după alegerile locale și parlamentare de anul trecut. Liderii partidului au preferat să meargă pe lista Pro România la parlamentare, dar nici așa nu au trecut pragul de 5%. După scurta escapada la Pro România, Tăriceanu nu a mai a revenit în ALDE.

Partidul este partidul înființat de fostul președinte PNL, Călin Popescu Tăriceanu, după plecarea din PNL. ALDE a participat la guvernare alături de PSD, când acest partid era condus de Liviu Dragnea, în perioada 2016 – 2019.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
7.2 ° C
8.8 °
7.2 °
96 %
1.4kmh
100 %
lun
12 °
mar
15 °
mie
12 °
J
15 °
vin
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Ar fi venit mai mulți, că e greu, dar restul erau probabil în pauza de masă.

EDITORIAL

Se pare că, uneori, lucrurile se aranjează așa cum ar trebui. Evenimentele de la finalul anului trecut, care încă mai au ecouri în societatea...

EPIGRAMA ZILEI

Nu cereți de la guvernoi Să ne dea țara înapoi! Aceste vorbe le-aș vrea spuse În fața ambasadei ruse... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...