Un medic din Iaşi acuzat că cerea mită de la pacienţii aflaţi în pragul morţii s-a ales cu o „pedeapsă” simbolică din partea judecătorilor. Potrivit Ziarul de Iaşi, medicul Eugen Bitere a fost condamnat la trei ani cu suspendare. Acesta nu va avea voie să practice, timp de un an, într-un spital de stat. Din toată suma pusă sub sechestru de procurori, judecătorii i-au oprit doar aproximativ 6.000 de euro, cât reprezintă cele 11 mite primite.
Chirurgul Eugen Bitere, medic în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare, a fost trimis în judecată în aprilie 2019, procurorii probând 11 situaţii în care acesta condiţionase financiar îndeplinirea unor acte medicale. La acea dată, patru foşti pacienţi fuseseră condamnaţi deja pentru dare de mită, fiecare primind o pedeapsă de câte 10 luni de închisoare, cu suspendare.
Odată cu medicul, a fost trimis în judecată încă un fost pacient, pentru dare de mită. V.G. îi dăduse chirurgului 100 de lei pentru ca acesta să-şi pună parafa pe o simplă trimitere în vederea efectuării unor analize pentru o intervenţie la vezică. V.G. nu a mai apucat să vadă finalul procesului, el decedând în iunie 2020.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, pentru o operaţie, medicul cerea 1.500 de euro, invocând faptul că statul nu îi recompensează suficient activitatea, dar şi faptul că trebuie la rându-i să dea câte ceva şi restului echipei. Banii erau ceruţi înainte de operaţie, dar plătiţi efectiv după efectuarea acesteia.
Presa din Iaşi scrie că medicul a negat faptele, acesta afirmând constant că nu a cerut niciodată bani, pacienţii dându-i din proprie iniţiativă.