Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, va efectua o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, la Washington DC, în perioada 24 – 30 martie, fiind programate întâlniri cu reprezentanţi ai Legislativului SUA, ai mediului de afaceri, precum şi cu comunitatea românească din zonă. Această vizită este prima efectuată în ultimii 10 ani de un preşedinte al Senatului României, în fruntea unei delegaţii reprezentative, potrivit Digi24.
Delegaţia Senatului României va avea o serie de întrevederi oficiale cu reprezentanţi ai Senatului şi ai Camerei Reprezentanţilor SUA, precum şi ai Departamentului de Stat. De asemenea, vor avea loc şi întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din SUA şi ai comunităţii române din zonă. Vor fi dezbătute teme privind relaţia bilaterală româno-americană, cooperarea în plan politic şi parlamentar, economic şi de securitate, precum şi proiecte internaţionale.
Pe agenda discuţiilor va figura şi interesul pentru un dialog parlamentar activ între Parlamentul României şi Congresul SUA, cu predilecţie în ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la programul Visa Waiver.